Bate vântul schimbării. Cătălin IVAN, vizat pentru schimbarea de la șefia filialei PSD Sector 1 București

Oficiali din cadrul PSD Sector 1 susţin pentru site-ul pesurse.ro că cei care i se împotrivesc preşedintelui PSD Sector 1, europarlamentarul Cătălin Ivan, au demarat o campanie de strângere de semnături pentru convocarea Consiliului de Sector pentru revocarea din funcţia de şef de filială. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al PSD afirmă că are cunoştinţă de ce se întâmplă şi le transmite contestatarilor că nu au nici o şansă.

 

Grupul contestarilor ar fi condus de deputatul PSD Daniel Tudorache. Acesta e nemulţumit de felul în care e condusă filiala şi vrea să sensibilizeze în acest mod conducerea PSD Bucureşti şi BPN-ul naţional. Tabelul cu semnături ar uma potrivit surselor citate să fie înaintat către Ecaterina Andronescu, preşedintele PSD Bucureşti. Totodată se va încerca şi convocarea Consiliului de sector pentru o procedură de revocare.

 

De partea sa, preşedintele Cătălin Ivan minimalizează acţiune celor care îl contestă. „Din martie noi încercăm să muncim şi să creştem organizaţia. Am auzit că sunt unii glumeţi care se ocupă cu alte probleme, dar nu ne incomodează deloc pentru că noi membrii PSD Sector 1 avem treburi importante de făcut!”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD pentru pesurse.ro.

 

Despre deputatul Daniel Tudorache se spune că ar fi apropiat de Marian Vanghelie, în timp ce despre europarlamentarul Cătălin Ivan că ar fi unul din preferaţii premierului, afirmă evz.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here