Rebelii sirieni şi jihadiştii din gruparea Fateh al-Sham, fostă ramură a Al-Qaida, au format sâmbătă seara o nouă alianţă în nordul Siriei, informează AFP preluat de agerpres.
Vezi și: Laura Chiriac şi-a găsit un post călduţ. Recompensa lui Tăriceanu?
Patru grupări rebele islamiste – Noureddin al-Zinki, Liwa al-Haq, Frontul Ansar al-Din şi Jaish al-Sunna – şi-au anunţat alături de Fateh al-Sham dizolvarea şi fuziunea într-un nou grup, denumit Tahrir al-Sham (eliberarea Siriei, în arabă). Acestea nu participaseră la negocierile privind Siria organizate luni de Rusia şi Turcia la Astana.
Alte şase facţiuni siriene s-au raliat joi mişcării Ahrar al-Sham, cea mai puternică forţă a insurgenţei.
Ca urmare a acestor mişcări, s-au conturat astfel două forţe rivale în nordul Siriei, Tahrir al-Sham şi Ahrar al-Sham. Ambele luptă împotriva regimului de la Damasc, condus de preşedintele Bashar al-Assad.