Serbia şi Kosovo, pe picior de război din cauza unui tren

Serbia şi Kosovo au avut parte de cel mai tensionat sfârşit de săptămână de la normalizarea relaţiilor între ele, în 2013, sub tutela Uniunii Europene. Situaţia a degenerat într-atât încât preşedintele sârb Tomislav Nikolici s-a declarat pregătit să trimită trupe în nordul Kosovo.

Totul a pornit de la decizia autorităţilor sârbe de a redeschide o cursă de tren între Belgrad şi Kosovska Mitrovica. Potrivit Belgradului, această legătură feroviară este necesară pentru a facilita deplasările sârbilor din împrejurimi şi din acest oraş din nordul Kosovo.

Însă Priştina s-a opus acestei iniţiative, văzând-o drept o „provocare serioasă“ după 18 ani de la încheierea războiului din Kosovo. Autorităţile kosovare s-au arătat deranjate mai ales de faptul că trenul pus în circulaţie între Belgrad şi Kosovska Mitrovica a fost pictat în culorile naţionale ale Serbiei, inscripţionat cu mesajul „Kosovo este Serbia“ şi amenajat în interior cu replici ale unor icoane din mănăstiri ortodoxe sârbe.

Revoltat, premierul kosovar Isa Mustafa a acuzat autorităţile sârbe că transmit „un mesaj de ocupaţie“ şi că se dedau unui „act de provocare“.

Preşedintele kosovar Hashim Thaçi a plusat, ordonând autorităţilor „să ia toate măsurile necesare pentru a opri acest tren care ameninţă suveranitatea Kosovo“.

Astfel, la îndemnul lui Thaçi, zeci de membri ai forţelor speciale ale poliţiei au fost mobilizaţi la graniţa de nord a Kosovo.

FOTO Hepta

În cele din urmă, premierul sârb Aleksandar Vucici a decis să oprească trenul la Raska (sud).

„Am decis să opresc trenul pentru a evita un conflict“, şi-a justificat decizia premierul sârb.

La rândul său, Tomislav Nikolici a criticat aspru plasarea de trupe kosovare la graniţă, estimând că Priştina arată astfel că „îşi doreşte război“.

„Dacă veţi începe să-i ucideţi pe sârbi, voi răspunde la fel. Vom merge cu toţii, nu doar armata, iar eu voi fi primul“, a avertizat Nikolici duminică, la finalul unei reuniunii a Consiliului de Securitate Naţională.

Aceste declaraţii belicoase au loc în contextul unui scandal uriaş legat de fostul comandant de gherilă şi premier kosovar Ramush Haradinaj. Haradinaj, considerat un erou de război în Kosovo, a fost arestat în Franţa şi eliberat după o săptămână de detenţie. El aşteaptă acum o decizie a Franţei asupra extrădării sale în Serbia, unde este acuzat de crime de război.

Sârbii şi kosovarii au purtat la sfârşitul secolului trecut un război sângeros, soldat cu 13.000 de morţi. Conflictul armat dintre cele două părţi a dus la separarea, apoi la independenţa Kosovo, proclamată în 2008. Serbia nu a recunoscut independenţa statului Kosovo, pe care îl consideră drept leagănul său istoric.

Aproximativ 5.000 de militari NATO sunt mobilizaţi în prezent în teritoriul kosovar pentru a menţine pacea.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here