Doctorul Silvi Ifrim, managerul Institutului „Ana Aslan”, va conduce interimar Spitalul Colentina, după demiterea lui Bogdan Andreescu

Primarul Capitalei a dispus şi un audit financiar la Spitalul Colentina, municipalitata anunţând că va fi un raport legat de corectitudinea deciziilor fostului management privind fluxurile medicale.
 “Îi urez mult succes doamnei doctor Ifrim şi am convingerea că activitatea va decurge normal în Spitalul Colentina, în beneficiul pacienţilor, date fiind atât valoarea de necontestat a colectivului medical cât şi experienţa noului manager, care în cei 30 de ani petrecuţi în acest spital a reuşit să cunoască foarte bine toate problemele”, a declarat, duminică, primarul general Gabriela Firea.

Absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, dr. Silvi Ifrim este medic primar de medicină generală, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, având competenţe în ecografie generală şi vasculară. În anul 2004 a devenit doctor în ştiinţe medicale, iar în 2007 a obţinut competenţe în managementul spitalelor, ambele în cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti.

Cu excepţia primilor doi ani de stagiatură şi a ultimelor opt luni în care a ocupat poziţia de manager al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, doctorul Silvi Ifrim şi-a desfăşurat activitatea, timp de 30 de ani, în Spitalului Clinic Colentina. Începând din anul 2002, dr. Ifrim a condus compartimentul şi secţia de Diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Un audit financiar a fost făcut la Spitalul Colentina, muncipalitatea amunţând că rezultatele acestuia vor fi făcute publice în scurt timp, împreună cu un raport privind „corectitudinea deciziilor fostului management în legatură cu fluxurile medicale din unitate sanitară”.

Medicul Bogdan Andreescu a fost demis din funcţia de manager al Spitalului Colentina în 9 ianuarie, de primarul general al Capitalei, pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane jumătate de zi. Firea a afirmat că există motive întemeiate de nerespectare a contractului de management de către directorul Spitalului Colentina.

Primarul Capitalei a susţinut că problema nu era de la RADET, care a asigurat atât presiunea, cât şi temperatura la parametrii normali, ci a fost un management defectuos, întrucât conducerea Spitalului Colentina nu a luat măsuri de asigurare a unei revizii la reţeaua internă de termoficare.

În ziua în care Bogdan Andreescu a fost demis, primarul Capitalei a anunţat că atribuţiile managerului Spitalului Colentina vor fi preluate de directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Gabriela Ionescu.

Medicul Dana Ionescu a contrazis-o pe Gabriela Firea, susţinând că doar câteva saloane nu au fost încălzite, iar cauza a fost o avarie a RADET. Dana Ionescu a spus că nici în acele saloane nu a fost o situaţie foarte gravă, pentru că au funcţionat instalaţiile de aer condiţionat, precizând că ea şi Bogdan Andreescu au fost în spital, iar lucrători de la RADET erau atunci în curtea unităţii sanitare.

Dana Ionescu a adăugat că Spitalul Colentina a fost afectat de scăderea presiunii în conductele de la RADET, de aceea lucrători ai regiei au fost în spital începând de vineri 6 ianuarie. Ea a explicat că Spitalul Colentina este inclus în sistemul de alimentare cu căldură RADET care cuprinde şi Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

O petiţie online intitulată “Demitere sau Eroare”, prin care se solicită repunerea în funcţia de manager al Spitalului Colentina a doctorului Bogdan Andreescu, care ar fi fost „demis abuziv”, fost iniţiată în 13 ianuarie, fiind semnată până duminică de 504 persoane.

„Aşa cum ştiţi, zilele trecute spaţiul public de dezbatere a devenit efervescent ca urmare a demiterii abuzive sau pur şi simplu nedocumentate a managerului Spitalului Colentina Dr Bogdan Andreescu pentru o avarie la RADET ce nu se afla în subordinea sa. De atunci, pacienţii, colaboratori şi medicii spitalului şi-au exprimat indignarea cu privire la uşurinta cu care un profesionist este demis pe bază de toane şi nu de dovezi”, se arată în petiţie.

Semnatarii petiţiei vor ca primarul Capitalei să îl repună în funcţie pe doctorul Bogdan Andreescu şi “să îi ceară scuze public pentru eroarea comisă”.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a arătat într-o scrisoare deschisă din 10 ianuarie, adresată primarului Capitalei, că doctorul Bogdan Andreescu este unul dintre cei mai buni manageri de spitale din ţară şi a catalogat decizia de a-l demite ca fiind eronată, pripită, greşit fundamentată şi incomplet informată, susţinând că trebuie să revină asupra acesteia şi să îl repună în funcţie.

„Sunt membru în Consiliul de etică din cadrul Spitalului Colentina. Am sute de zile de monitorizare a activităţii acestui spital în ultimii opt ani, aşa cum am făcut-o alături de colegii mei şi în alte peste 250 de spitale din Bucureşti şi din ţară. Cunosc bine activitatea multor medici, asistenţi medicali şi a aparatului administrativ din acest spital. Cunosc foarte bine şi multe aspecte legate de bună relaţionare profesională dintre majoritatea şefilor de secţii, medici, asistenţi medicali şi personal administrativ din acest spital şi dr. Bogdan Andreescu. Am urmărit evoluţia fără precedent a acestui spital sub aspectul accesibilităţii şi calităţii serviciilor medicale din ambulatoriu, internare de zi şi internare continuă. Este meritul dr. Bogdan Andreescu, alături de alţi medici din spital, dar şi a unor oameni de calitate din Primăria Bucureşti. (…). Concluzia mea şi a colegilor mei este că dr. Bogdan Andreescu este unul dintre cei mai buni manageri de spitale din ţară. Categoric nu poate fi numit un manager superficial”, a mai arătat Vasile Barbu.
viewscnt

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here