„Cred într-un PSD democratic şi european”

Vicepreşedintele PSD Alba Gheorghe Damian, primarul din Ciugud, exclus vineri din partid, a anunţat, sâmbătă seară, că va ataca, potrivit statutului, decizia de excludere, el adăugând că rămâne ”fidel valorilor social-democrate” şi că are încredere într-un PSD european şi democratic.

”Sunt un om legat sufleteşte de PSD şi nu doresc să fiu scos pe uşa din spate din acest partid alături de care am avut rezultate foarte bune în ultimii 17 ani. Vă anunţ pe această cale că voi ataca, conform statutului, decizia de excludere a mea din partid şi doresc să fac acest lucru într-o manieră în care să limitez cât mai mult prejudiciul de imagine pe care l-ar putea avea PSD în Alba. Îmi respect colegii şi respect statutul partidului. Cred cu tărie că Partidul Social Democrat este un partid modern, construit pe valori europene şi în care primează democraţia”, a scris Gheorghe Damian pe Facebook.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here