Nicole Kidman declară că toți americanii ar trebui să îl susțină pe Donald Trump

Actrița Nicole Kidman a vorbit în cadrul unui interviu pentru BBC Two despre alegerea lui Donald Trump la Casa Albă și a invitat la conciliere, scriu huffingtonpost.fr și people.com.

Într-un interviu acordat jurnalistei Victoria Derbyshire la BBC Two, Kidman, care are dublă cetățenie, australiană și americană, a arătat că nu urmează trendul stabilit de numeroși dintre colegii ei de breaslă și a ales calea concilierii. ”Pot spune doar că acum avem un președinte ales și noi, ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte, oricine ar fi el, pentru că pe acest lucru se bazează această țară”, a spus ea, conform Agerpres.

Actrița a precizat că nu-i face plăcere să discute politică, ea fiind mai dedicată problemelor cu care se confruntă femeile. Prin această declarație privind alegerea lui Trump, Nicole Kidman se numără printre puținele vedete ale industriei de divertisment din SUA care nu au criticat deschis președintele ales, cele mai recente atacuri fiind exprimate de Madonna și Meryl Streep, aceasta din urmă la ceremonia Globurilor de Aur.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here