Instrumente folosite la furturi din locuinţe, găsite în urma percheziţiilor la mai multe domicilii

Poliţiştii au găsit vineri, în urma unor percheziţii domiciliare la persoane din municipiul Craiova suspectate de furturi din locuinţe, chei artizanale, alte instrumente susceptibile a fi folosite la furturi din locuinţe, bani şi telefoane mobile ce ar putea proveni din furturi, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Potrivit sursei citate, vineri, poliţişti din oraşul Balş, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Olt, în baza unor mandate au efectuat percheziţii domiciliare la trei persoane cu vârste de 22, 23 şi 46 de ani, din municipiul Craiova, bănuite de furturi din locuinţe.

Cei trei craioveni sunt suspectaţi că în luna decembrie au sustras diferite sume de bani de la persoane din oraşul Balş şi din comuna Bobiceşti. „La percheziţii, au fost găsite diverse sume de bani, telefoane mobile, chei artizanale pentru deschidere uşilor de locuinţe şi alte asemenea instrumente, susceptibile a fi provenite din furturi din locuinţe sau folosite la comiterea unor astfel de furturi. Cei trei bărbaţi, cu vârste de 22, 23 şi 46 ani, din judeţul Dolj, sunt bănuiţi că, la data de 16.12.2016, s-au deplasat la locuinţele a trei persoane, din oraşul Balş şi comuna Bobiceşti, unde, sub pretextul că vor să cumpere diverse bunuri, au intrat în domiciliile acestora şi, în timp ce unul distrăgea atenţia proprietarului, ceilalţi au sustras diverse sume de bani”, se menţionează în comunicat, conform Agerpres.

Prejudiciul total a fost de 14.000 lei, banii fiind recuperaţi şi restituiţi persoanelor vătămate. Poliţiştii continuă cercetările în acest dosar, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here