Departamentul american de Stat: Nu a existat o directivă către diplomaţii de carieră de a-şi părăsi posturile

„Toate numirile politice ale administraţiei Obama au primit instrucţiunea de a-şi depune demisia, iar data limită a fost 7 decembrie, iar demisiile trebuie să intre în vigoare pe 20 ianuarie. (…) Este o practică obişnuită. Când eşti numit politic de această administraţie sau de oricare alta, nu ai aşteptarea de a rămâne după inaugurarea noii administraţii. Aşa funcţionează lucrurile“, a spus Kirby, într-o declaraţie de presă susţinută la Washington.

El a precizat că măsura nu îi afectează însă pe ambasadorii de carieră, care sunt membri ai corpului diplomatic. „În acest caz nu a existat o astfel de directivă, nicio aşteptare ca ei să îşi depună demisia la finalul mandatului (lui Obama – n. red.)“, a precizat el.

Jack Kirby a adăugat că aproximativ 70% dintre ambasadorii SUA sunt diplomaţi de carieră, iar restul de 30% sunt numiţi politic.

Întrebat cine a luat această decizie privind demisiile ambasadorilor, Kirby a precizat că a fost o hotărâre a Casei Albe.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, nu va trebui să îşi părăsească postul ca urmare a deciziei preşedintelui ales, Donald Trump, de a rechema ambasadorii numiţi de Barack Obama, el fiind diplomat de carieră şi nu unul numit politic, au explicat, pentru News.ro, surse diplomatice.

Presa americană a relatat că decizia privind părăsirea posturilor a aparţinut echipei de tranziţie a preşedintelui ales, Donald Trump.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here