Iordache: Gestul lui Ciorbea de a sesiza la CCR legea care împiedică persoanele cu probleme penale să fie miniştri, normal. Preşedinţia nu are de ce să fie agitată

Întrebat cum vede gestul Avocatului Poporului de a ataca la CCR Legea 90/2001, Iordache a spus că este un demers absolut normal. „Gestul Avocatului Poporului mi se pare un gest normal pentru că, din câte ştiu eu, dacă Avocatul Poporului, în legea care îl vizează, constată că există încălcări, este obligat să sesizeze Curtea Constituţională“, a declarat ministrul Justiţiei.

Florin Iordache a ţinut să precizeze că purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, nu are de ce să fie „agitată”. „În acelaşi timp, am văzut şi eu că purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale foarte agitată. Nu cred că are de ce să fie agitată, atât timp cât într-un stat de drept Avocatul Poporului constată că o lege este neconstituţională este un demers legal şi normal. Decizia pe care o va lua Curtea Constituţionslă şi apoi va fi transpusă în lege în Parlament trebuie respectată”, a afirmat social-democratul.

Întrebat în continuare dacă a citit argumentele Avocatului Poporului în acest demers, Florin Iordache a spus că “sunt nişte argumente legale”. „Din punctul meu de vedere sunt argumente legale. Eu aştept hotărârea şi decizia CCR şi aceea este decizia care apoi trebuie aplicată în lege”, a conchis ministrul Justiţiei.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here