După doi ani, căutarea avionului MH370 este OPRITĂ. Misterul zborului dispărut PERSISTĂ

Operaţiunile de căutare a avionului Malaysia Airlines, zborul MH370, dispărut misterios în urmă cu aproape de trei ani, coordonate de Australia în Oceanul Indian, se vor încheia în două săptămâni, a anunţat vineri ministrul malaezian al transportului, Liow Tiong, potrivit AFP, potrivit agerpres.

„Suntem în etapa finală, care se va încheia în următoarele două săptămâni”, a declarat ministrul presei, exprimându-şi speranţa că ‘avionul va fi găsit’.

Citeşte şi: În plin sezon turistic, Thailanda este cuprinsă de inundaţii puternice. Şase oameni au murit

Avionul Boeing 777 a dispărut la 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord, după ce a decolat de la Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing. Această dispariţie este unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei civile.

Australia, Malaezia şi China, ţări de unde erau originare majoritatea victimelor, au spus întotdeauna că operaţiunile de căutare se vor încheia odată ce va fi sondată zona de 120.000 de kilometri pătraţi la vest de Australia, cel puţin atât timp cât ‘nu vor apărea noi informaţii credibile’.

Ministrul malaezian nu a oferit nicio dată, însă a indicat că o reuniune tripartită va avea loc după publicarea unui raport final privind căutările în această zonă.

Joi, asociaţia internaţională a familiilor victimelor, Voice 370, a făcut apel la Malaezia, Australia şi China să extindă zona de căutări odată ce operaţiunile din perimetru se vor fi încheiat.

Niciun indiciu privind prezenţa epavei nu a apărut până acum. Însă circa 20 de bucăţi de diverse materiale descoperite pe litoralul Oceanului Indian în largul Africii de Est – departe de zona actuală de căutare – au fost identificate ca aparţinând probabil sau sigur avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines.

Citeşte şi: Trump IGNORĂ tradiţia diplomaţiei americane. Ambasadorii lui Obama trebuie să plece

În lipsa explicaţiilor oficiale, rude ale pasagerilor avionului dispărut au lansat în decembrie o campanie în Madagascar în încercarea de a găsi rămăşiţe ale avionului pe litoralul acestei mari insule din Oceanul Indian, în estul Africii.

Zona de 120.000 de km pătraţi explorată de autorităţi a fost stabilită pornind de la o ipoteză conform căreia avionul nu mai avea pe nimeni la comandă şi că ar fi rămas fără carburant. Motivul pentru care aparatul de zbor s-ar găsi în emisfera sudică, total diferit de planul său de zbor, rămâne inexplicabil.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here