Tânăr ieşean depistat cu produse etnobotanice

La data de 01 ianuarie 2017, în jurul orelor 15:00, patrula de siguranță publică din cadrul Serviciului III Poliție Locală, care desfășura serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în zona bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, s-a sesizat cu privire la un tânăr care avea își confecționa o țigară și avea un comportament suspect.
Poliţiştii locali au procedat la legitimarea bărbatului, ocazie cu care a reieşit faptul că se numește I. B. N., de 26 ani ,domiciliat în municipiul Iași. În urma verificărilor efectuate, asupra acesuia a fost găsit un pliculeț ce conținea un produs vegetal de culoare verde-oliv. Întrebat cu privire la proveniența produsului vegetal, acesta a precizat că a fost achiziționat de la o persoană necunoscută contra sumei de 10 lei.
Având în vedere că produsul vegetal este suspect a fi drog, acesta a fost ridicat şi predat către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

De asemenea, la data de 31 decembrie 2016, în jurul orelor 20:00, polițiștii locali care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în zona străzii Palat s-au sesizat cu privire la un copil care era singur și dezorientat.
În urma discuțiilor avute cu minorul, acesta a precizat că are șapte ani, locuiește pe strada Tabacului și s-a pierdut de bunicul său. Lucrătorii Poliţiei Locale au procedat la conducerea minorului la domiciliu unde a fost preluat de către bunica sa.
Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here