Teo Trandafir, de urgenţă la spital

Teo Trandafir a ajuns, joi seara, la spital, după ce s-a simţit rău în timp ce se afla în drum spre o filmare.

„Am trecut prin nişte clipe neplăcute. În tipul emisiunii a venit spre mine şi o vedeam că e obosită (pe Teo Trandafir – n.red.), că avea ceva. La sfârşitul emisiunii era aceeaşi problemă. Trebuia să plecăm spre o filmare. Când a intrat în maşină am văzut că se nu putea să stea şi a cerut asistentului său un medicament.

Apoi a cerut altul şi am întrebat-o ce simte. A încercat să mă mintă. După zece minute în care mima foarte bine am văzut că avea dureri teribile şi se albea la faţă. Suferinţa era puternică. După ce am ajuns la spital a început să se simtă mai bine”, a declarat, joi seara, bucătarul Antonio Passarelli la Kanal D.

Teo, aşa cum nu a mai văzut-o nimeni: Au dat toate alea în capul meu.

Acesta a precizat că medicii de la spital i-au făcut lui Teo Trandafir un EKG şi că până la aurma au spus că totul este în regulă.

„Teo are o viaţă de super woman. Ea spune tot timpul că nu e niciodată obosită, dar acest lucru o spune creierul, dar probabil organismul spune altceva”, a adăugat Antonio.

După ce s-a externat, Teo Trandafir a recunoscut că a exagerat cu mişcarea în timpul emisiunii sale şi că de aceea s-a simţit rău.

„Am făcut nişte prostii, nişte mişcări bruşte, am urcat pe un cub de mai multe ori ca să mă dau eu mare. Eu nu veneam la spital pentru atâta lucru. Îţi dai seama…Fă ecografii…

Da, m-a durut rău de tot, dar m-a durut din cauza prostiei mele. Îmi cer şi iertare că am făcut multă vâlvă, dar am cunoscut oameni frumoşi şi mi-a plăcut. Mai vin o dată”, a declarat prezetatoarea TV.  

Sursă: evenimentul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here