El a fost găsit mort în cabina camionului, aparent împuşcat, potrivit ministrului de Interne din landul Brandenburg.
Bărbatul era căsătorit şi avea un copil.
Proprietarul firmei poloneze care deţinea vehiculul, Ariel Zielinski, vărul şoferului, a insistat încă de la început că maşina a fost furată.
“Bărbatul care a lovit acei oameni în centrul Berlinului nu era şoferul meu. Acesta (şoferul – n.r.) este vărul meu. Îl cunosc de când m-am născut. Ipoteza mea este că (atacatorii – n.r.) i-au făcut ceva şoferului – au furat vehiculul, pentru că se afla, practic, în centrul Berlinului şi aveau un vehicul bun cu care puteau face ce au făcut”, a spus Zielinski citat de presa poloneză.
„Nu am mai auzit nimic de la el (şoferul polonez – n.r.) de (luni – n.r.) după-amiază. Nu ştim ce i s-a întâmplat”, a adăugat el pentru TVN24.
Ulterior, surse din poliţie au confirmat că vehiculul a fost furat de pe un şantier de construcţii, înainte de masacru, şi că în cabină a fost găsit un bărbat mort.
Camionul deţinut de compania lui Zurawski era plin cu oţel, ceea ce l-a făcut şi mai periculos.
Zielinski a mai spus că soţia lui Urban nu a reuşit să îl contacteze, deşi l-a sunat. „Camionul se întorcea din Italia şi se afla la Berlin pentru a descărca marfa în cursul dimineţii (de luni – n.r.). Am vorbit cu el (cu Urban – n.r.) în jurul prânzului şi totul era în regulă. Soţia sa a încercat să îl sune în jurul orei 16 (17 ora României), dar nu a răspuns. Nu a reuşit să dea de el”, a adăugat polonezul.
Zielinski, care era audiat marţi de poliţia poloneză, a arătat presei o fotografie cu şoferul.
Datele GPS sugerează că vehiculul a fost furat între 15 şi 16 ora locală (16 şi 17 ora României). La ora locală 15.19 (16.19 ora României) şi 15.44 (16.44 ora României) au existat tentative eşuate de a porni camionul. Fie a fost vorba de atacatorul care a încercat să îl fure, fie de şoferul polonez care încerca să scape.
Camionul s-a deplasat apoi spre Târgul de Crăciun până la ora locală 17 (18 ora României), apoi a făcut o pauză de o jumătate de oră. În jurul orei locale 17.30 (18.30 ora României) s-a apropiat şi mai mult de locul atacului.
Potrivit presei, modul în care s-a deplasat camionul sugerează că şoferul era începător şi a „înecat” motorul.
Între timp, compania poloneză care deţinea camionul a încercat să îl contacteze pe şofer, însă fără succes.
La ora locală 19.34 (20.34 ora României), camionul s-a îndreptat spre târg. La puţin timp după ora locală 20 (21 ora României), şoferul a aprins farurile şi a intrat în plin în mulţimea strânsă la Târgul de Crăciun, omorând 12 oameni.
Premierul polonez Beata Szydlo a declarat că a primit cu „durere şi tristeţe” informaţia că „prima victimă a acestui act îngrozitor de violenţă a fost un cetăţean polonez”.