Durii anti-britanici din Comisia Europeana vor sa otraveasca negocierile pentru Brexit – surse The Telegraph

Solicitarile europene pentru o intelegere de “divort” de 50 de miliarde de lire sterline sunt parte a unui complot al “durilor” din Comisia Europeana pentru a arunca in aer viitoarele negocieri pentru Brexit inainte sa inceapa, au declarat oficiali britanici pentru The Telegraph.  

Trei oficiali guvernamentali importanti au spus ca se tem ca cifrele “absurde” vehiculate la Consiliul European de saptamana trecuta din Bruxelles au fost parte a unui plan de a impinge Regatul intr-o situatie imposibila din punctul de vedere al sensibilei chestiuni a platilor pentru bugetul UE. 

„Daca va persista Comisia Europeana cu aceste numere ridicole cand negocierile vor incepe, exista un risc real ca partea noastra sa spune ‘lasati, ne vedem la tribunal’ iar intreaga procedura explodeaza de la inceput”, a spus un inalt oficial britanic ce cunoaste in detaliu planurile britanice privind negocierile. 

Negociatorii UE pentru Brexit preseaza pentru o intelegere de Brexit care sa duca la iesirea Marii Britanii din UE pana la mijlocul anului 2018 ce ar presupune o factura pentru Londra de pana la 40-60 de miliarde de euro. 

Planurile rigide ale Bruxelles-ului pentru acest proces, dezvaluite pentru Financial Times de inalti oficiali, arata ca europenii fac o prioritate din obtinerea unei intelegeri de despartire clare, ce include plata de catre britanici a unei taxe de iesire respectabile. Aceasta viziune este total diferita de dorinta Londrei de a se concentra pe o re-inventare a relatiilor comerciale.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here