Fuego promovează tinerii talentați ai României în spectacolele sale

Că România are o mulțime de copii talentați e un lucru știut. Există câteva show-uri TV care-i arată, dar în rest nimic mai mult în spectacolele la sală care le oferă acestor tineri șansa clară de a vedea reacțiile publicului care peste ani ar putea plăti un bilet să-i vadă.

Iată cum Paul Surugiu surprinde din nou și în concertele sale din cadrul turneului național ”Zăpezile de altădată”, ce poposește în 20 de orașe, promovează tineri talentați, cărora le oferă șansa să se exprime și pe care-i sprijină financiar prin proiectul său Art by Fuego. Ineditul face ca acești copii să fie acum ajutați pentru a doua sau a treia oară de Paul, căci toți sunt parte a inițiativei sale Artă pentru suflet, beneficiind de atenția sa și înainte. Astfel, nu doar soliști vocali apar în concertele lui Fuego din țară, ci și pianiști, chitariști, mici actori ori naiști. Poate că acest gest nu înseamnă mult pentru cei veniți în sală, dar pentru copii e mai mult decât o realizare, pentru că acest contact direct le oferă un feedback direct.

fuego  (2)

Întrebat de Libertatea dacă consideră că viitorul muzical al României este strălucitor, Paul Surugiu răspunde entuziasmat:

“N-o să vă vină să credeți ce copii geniali există în toate orașele României! Vreau să-i implic în toate activitățile mele, vreau să le ofer posibilitatea de a câștiga singuri proprii bănuți, prin implicarea lor și să-i ajut, dincolo de partea financiară, cu un important dram de experiență de care-și vor aduce aminte cu drag! Eu unul când eram copil am avut șansa să joc în câteva spectacole alături de nume colosale gen Draga Olteanu Matei, Rodica Popescu Bitănescu sau Benone Sinulescu, care au crezut în mine!

Știu că noi putem să-i ajutăm! Cât de puțini, căci dintr-o țară în care mai bine de 30% din oameni cântă sau au impresia că o pot face, doar cei aleși vor reuși într-un final să se impună. Și da, viitorul are perspective dacă se vor face mai multe lucruri fair pentru acești tineri! Și nu doar vocaliștii, ci și instrumentiștii de care noi, interpreții, avem mare nevoie!”

fuego  (3)

Proiectul lui Fuego, cel prin care-și vinde picturile ca să ajute artiștii, a sprijinit în 2016, peste 80 de artiști talentați, legende sau tineri la început de drum în cariera muzicală. De asemenea, în anul acesta, artistul a realizat 6 vernisaje naționale, de mare succes, în București, Constanța, Bacău, Iași și Pitești, urmând ca în primăvară să vină cu noi surprize. Până atunci, joacă sold out în țară, împodobind simbolic bradul și sufletele românilor cu ale sale colinde!


Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here