Ovidiu Gabriel Oprișanu ”Mici atenţii din partea pacienţilor se dau şi în afara țării” – Ioan Bârliba ”Șpaga poate este, până la urma urmei, un gest care stă în firea românului”

”Interviurile 7Est în oglindă” pun și în această săptămână față în față doi manageri de spitale. Ioan Bârliba de la ”Sf. Spiridon” și Ovidiu Gabriel Oprișanu de la ”Socola” nu bat apa în piuă, ci pun degetul pe rană și vorbesc despre problemele cu care zilnic se confruntă, despre cum cred ei că sistemul medical ar trebui să funcționeze, despre cât de buni și cât de bine plătiți sunt medicii și nu în ultimul rând despre șpagă.

Oprișanu știe cum se vede sistemul medical de sus, din birourile Guvernului, pentru că a fost consilier al ministrului Sănătății, iar Bârliba este managerul de spital ”fără stetoscop la gât”, fiind de profesie economist.

  1. Toate partidele politice trâmbițează în campanie reforma sistemului sanitar. De 25 de ani fiecare Guvern susține câte o astfel de reformă și s-au cheltuit miliarde de euro, dar sistemul suferă în continuare și e departe de a fi unul la nivel european. Care sunt capitolele la care suferă ”sănătatea”? Care ar fi primele 3 măsuri care ar trebui să le adopte orice Guvern ca sistemul sanitar să se apropie de nivelul celor din UE?

 

Ovidiu Gabriel Oprișanu: În primul rând, comparând cu ceea ce a fost preluat în 1990, după Revoluţie, sistemul de sănătate din România a evoluat destul de mult. Nu mai avem acele spitale insalubre, pline de gândaci şi nici aceeaşi lipsă acută de medicamente. Desigur, nu toate unităţile sunt la un nivel ridicat, dar în multe spitale s-au făcut investiţii, iar rezultatele se văd. Principala reformă realizată în Sănătate, după părerea mea, a fost Legea 95 din 2006, când s-a început a se pune ordine în organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar. Referitor la primele trei măsuri pe care orice Guvern ar trebui să le adopte, aş avea în vedere faptul că Ministerul Sănătăţii decontează toate neajunsurile din sistemul sanitar, iar atunci când există o problemă în funcţionarea sistemului, tot Ministerul Sănătăţii este cel care răspunde. Astfel, cred că spitalele Judeţene de Urgenţă ar trebui, pe de o parte, să îşi recalibreze numărul de paturi și specialităţile iar pe de altă parte, ar trebui să revină în directă subordonare a Ministerului Sănătăţii, alături de Institute şi de celelalte unităţi de elită pe care deja le are în subordine,  respectându-se acelaşi principiu după care funcţionează astăzi UPU-rile, care sunt in structura spitalului în subordinea Ministerului Sănătăţii. S-a dovedit că trecerea spitalelor judeţene de urgenţă la autorităţile locale, în unele locuri a dat satisfacţie, dar în alte situații, autorităţile locale nu prea s-au implicat în modernizarea sistemului de sănătate. Pe scurt, cred că ar fi benefică trecerea Spitalelor Judeţene de Urgenţă în subordinea directă a Ministerului Sănătăţii,  recalibrate, deci cu un număr mai mic de paturi, cu specialităţi care să rezolve problemele urgente şi imediate ale populaţiei oferind servicii de maxima calitate. O a treia măsură care cred că ar trebui luată ar fi regândirea sistemului de medicină de familie. Decontarea ”per capita”, din punctul meu de vedere, s-a dovedit ineficientă, deoarece în ultimii ani, totul s-a transformat într-o  goană după pacienţi, fiecare medic de familie completându-şi listele, și astfel, dând o mai mică atenție actului medical propriu-zis, urmăririi gravidelor, a bolnavilor cronici și, foarte important, neacordând atenția cuvenită PREVENȚIEI și screening-ului pe diverse categorii de vârstă și afecțiuni. În aceste condiţii, eu aş opta ca plata în domeniul medicinei de familie să fie făcută în baza SERVICIILOR EFECTUATE, dar aş propune şi revenirea la un sistem foarte strict de monitorizare a gravidelor, a nou născuților externați din maternitate, a copiilor, la gestionarea mult mai bună a bolilor cronice cum sunt diabetul, TBC-ul ,afecțiunile psihice, bolile cardiovasculare etc. M-aţi întrebat care sunt domeniile la care suferă sănătatea din România. Aici, nu pot să nu mă gândesc la domeniile de activitate. De exemplu, la oncologie, dotarea este insuficientă, dacă ne raportăm la numărul de acceleratoare liniare per populaţie, la accesul la tratamente inovative, dar şi la importanţa unui control strict al acestora pe baza necesarului real al populaţiei.

 

Ioan Bârliba: Am  marea responsabilitate și onoare de a conduce un spital etalon  al medicinei românești. Nu sunt vorbe mari și nici gratuite. La 1 ianuarie 2017 , Spitalul “Sf. Spiridon” împlinește 260 de ani  de atestare documentară. O perioadă uriașă. Toți acești ani s-au constituit  din împletirea tradiției cu profesionalismul, competența și excelența. Nu o spun eu. Eu spun datele statistice și ce este cel mai important – pacienții: anual peste 40.000 în internare continua, 35.000 spitalizări de zi și peste 400.000 în ambulator(policlinică). Așadar, aveți imaginea, succintă este adevarat, cantitativă, dar în egală măsură calitativă.  Peste 30% din pacienți provin  din județele limitrofe: Vaslui,  Botoșani, Neamț, Suceava. Asta spune ceva. Pacientul caută medicul! Deci profesionistul adevărat. Eu nu aș spune că nu s-a  făcut nimic  timp de 25 de ani. Rău este că nu s-a continuat ce a început bine cineva  și s-a luat de la capăt. Am avut șansa ca timp de 10 ani să stabilesc cu răbdare o strategie, niște ținte și  obiective clare și împreună cu cei 2200 de angajați  (colaboratori le-aș spune !) să le și îndeplinim.  Scopul: pacient mulțumit.

Nu sunt , n-am fost și nu voi fi politician, dar dacă mă întrebați, trei măsuri de impact apreciez că ar fi:

  1. Accent serios pe medicina de familie ca un prim “filtru” de prevenție și contact cu pacientul. Dacă-mi este permis, cam cum activa dr. Quinn, cabinet medical cu o minimă dotare, eventual competențe pentru medicul de familie pentru a putea opri accesul  uneori exagerat către spital.
  2. Centre de permanență amplasate în zona de unde pacientul  să poată fi abordat.
  3. Medicina de ambulator dezvoltată și accesată cu mai multă adresabilitate.

Toate acestea ar duce la scăderea presiunii asupra Unității de Primire Urgențe – medie de 30% din pacienți nu reprezintă urgențe.

 

  1. Tot mai des auzim despre plângerile personalului din sistemul medical față de salarizarea actuală, care s-ar situa la un nivel modest. Cât de mult influențează gradul de nemulțumire a personalului din sistemul medical vis a vis de cuantumul salarizarii actul medical prestat pacienților și serviciile conexe?

 

Ovidiu Gabriel Oprișanu: Este foarte adevărat că salariile personalului medical sunt mici comparativ cu cele din Occident. Dar, în ultima perioadă s-a observat totuşi că acestea au fost  mărite, a fost o creştere salarială în sistemul sanitar de 25% în septembrie anul trecut, prin ordonanţa 35, apoi încă una de 20%, în august, prin ordonanţa 20, precum şi o schimbare în ceea ce priveşte plata gărzilor pentru medici. Cu toate acestea, salariile sunt foarte mici! Din postura pe care am avut-o de consilier ministru, pot să vă spun că a fost foarte dificil să se obțină creșteri salariale, întrucât cei care negociază cu Ministerul Sănătăţii s-au opus în mod constant creşterii salariilor, invocând dezechilibrele macroeconomice care ar putea fi induse, referindu-mă aici la reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai FMI. Cosecința?? Universităţile de Medicină şi Farmacie formează foarte buni specialişti, dar care imediat sunt „importaţi” de către ţările occidentale, unde sunt salarii mai mari. Menţinerea unui nivel salarial scăzut în România nu face altceva decât să ajute sistemul occidental de sănătate să beneficieze de personal foarte bine pregătit, fără a face nicio investiţie, ci doar pe banii românilor.

 

Ioan Bârliba: Satisfacția profesională indiferent de profesie are și  competență  motivațional-medicală. Este logic, firește, normal. Este drept că soluția nu se apropie de cea a Uniunii Europene. Dar mi-aș permite să spun, nici economic românească. Atât timp cât avem 4 milioane contribuabili la sănătate nu te poți aștepta la o finanțare pe măsura nevoilor, deci nici la  o salarizare meritată.  Pot spune  că atât cât mă privește am încercat să asigur în totalitate și la maximum salarizarea prevăzută de legiuitor. Chiar în aceste condiții nu am sesizat că actul medical ar avea de suferit din cauza unei salarizări nemotivante!  Sunt oameni deosebiți, dăruiți meseriei pe care o fac fără să se uite la ceas  că “întârzie” la plecare spre casă. Și le mulțumesc pe această cale.

  1. Șpaga la medic este o chestiune cotidiană binecunoscută. Cum putem scăpa de acest  fenomen? Ce-i determină pe unii medici care au deja averi fabuloase să perceapă în continuare sume de bani pentru îndeplinirea actului medical?

Ovidiu Gabriel Oprișanu: Am activat şi eu ceva timp în afara ţării, ca medic specialist oftalmolog, şi pot să vă spun că mici atenţii din partea pacienţilor se dau şi acolo. De multe ori, sunt produse fără valoare financiară foarte mare. La noi, din nefericire, nivelul de salarizare a fost şi este încă destul de mic şi poate că acest fapt i-a determinat, de multe ori, pe pacienţi să se simtă obligaţi faţă de medici, dorind să le ofere ceva în semn de mulţumire pentru reușitele de natură medicală. Sigur, nu este normal să se întâmple aşa, iar această practică probabil va fi înlăturată cu timpul, o data cu mărirea salariilor din sistemul sanitar . Pe de altă parte, nu sunt de acord, şi cred că nimeni nu este, cu o condiţionare a actului medical. Acest lucru este absolut inaceptabil, indiferent că vorbim despre medici, asistenţi sau infirmieri. Atunci când avem grijă de sănătate trebuie să ne gândim şi la oameni în sine, nu numai la boala lor. Nu aş putea da o explicaţie plauzibilă vis-a vis de medicii care au averi fabuloase, cum aţi spus, și care condiționează actul medical.

 

Ioan Bârliba: “Chestiune cotidiană” – lucrez într-un spital regional, universitar de 10 ani. Vă declar că nu am avut nicio reclamație în acest sens. Condiționarea actului medical mi se pare un lucru josnic pentru un om care a jurat. Pe de altă parte, o formă benevolă și  neconstrânsă  de recunoștință a unui om care a fost salvat din ghearele morții, față de salvatorul său, nu o pot cataloga: poate este, până la urma urmei, un gest care stă în firea  românului.

 

  1. Cât de pregătite din punct de vedere profesional sunt cadrele medicale din sistem? Cum ne situăm față de alte țări europene din acest punct de vedere?

 

Ovidiu Gabriel Oprișanu: Cred că răspunsul la această întrebare este foarte simplu şi îl putem demonstra prin numărul mare de personal medical (în jur de 40.000 de specialiști ce au părăsit țara în ultimii ani) şi își desfăşoară activitatea în sistemul sanitar occidental, mult mai dezvoltat decât cel din România. Spre deosebire de alte şcoli de medicină, la noi încă se interacţionează în mod direct cu pacientul, ceea ce face ca personalul medical să aibă deja o experienţă clinică mult superioară faţă de a celor care studiază în alte state. Faptul că ei sunt în continuare solicitaţi în ţările cu un nivel înalt de dezvoltare în domeniul sănătăţii, ne arată că personalul nostru este extrem de bine pregătit şi de apreciat peste hotare, dar de multe ori neapreciat în România.

 

Ioan Bârliba: Răspuns simplu: Foarte bine pregătiți. Argumente: internări peste valoarea celor contractate de CJAS lunar – 400 – 500  de pacienți. Repet: medicii sunt căutați; spitalul, deși are 260 ani, anual au fost  făcute investiții semnificative: RK, consolidări clădiri, igienizări, dotări cu tehnică și aparatură medicală de performanță și înaltă performanță; faptul că pacientul nu cumpără medicamente, materiale sanitare, că dispune de o cazare corespunzatoare, îmbunătățită an  de an (argumente verificabile).

 

  1. De ce medicii din Iași, individual sau prin organizațiile de profil, nu au luat poziție publică împotriva politizării și tergiversării proiectului Spitalului Regional de Urgențe?

 

Ovidiu Gabriel Oprișanu: Din punctul meu de vedere, medicii reprezintă o categorie profesională foarte ocupată. În general, medicii au foarte puţin timp la dispoziţie, viaţa lor petrecându-se între două gărzi şi pacienţi, iar viaţa personală este mult limitată. Cred că din această cauză spiritul de iniţiativă este mai puţin dezvoltat decât la alte categorii profesionale, mare parte din timpul lor fiind ocupat de activitatea profesională. După o operaţie de 6 – 8 ore, urmată de o alta foarte grea sau de vizită ori contravizită specifice, practic nu mai ai vremea necesară pentru a te gândi la iniţiative în sensul celor precizate de dvs. în întrebare. Cred că partea administrativă cade în sarcina  Ministerului şi a autorităţilor locale. În altă ordine de idei, este neplăcut faptul că până acum nu s-a demarat construcţia Spitalului Regional de Urgenţe, o unitate extrem de importantă pentru Moldova, dar din câte am observat în ultima perioadă s-a decis amplasamentul acestuia şi probabil va fi începută şi investiţia.

 

Ioan Bârliba: Dacă mă întrebați pe mine, Spitalul Regional de Urgență este și poate fi Spitalul “Sf. Spiridon”. Am și făcut această propunere,  cu costuri net mai mici, și putea fi gata în maximum 2 ani. Repet: este punctul meu de vedere! Și sunt argumente pe care aș putea să le detaliez. În politică nu mă bag!

 

  1. Cât de performant este spitalul pe care îl conduceți pe o scară de la 1 la 10 raportat la celelalte spitale din Iași și raportat la  spitalele de profil din țară? De la ce nivel l-ați preluat și cât a  progresat?

 

Ovidiu Gabriel Oprișanu: Este dificil să dau o notă unităţii pe care o conduc! Dacă ar fi după mine, aş da nota 10, bineînţeles, dar asta ar însemna să fiu subiectiv. Este clar că Institutul de Psihiatrie Socola este încă departe de cerinţele medicinei moderne, comparându-l cu spitalele de profil din străinătate, pe care le-am vizitat. Spre acestea trebuie să tindem şi noi. Dacă ne referim la profesionalismul cadrelor medicale, da! Suntem aproape de ceea ce înseamnă Occident. Dacă ne referim la condiţiile de cazare, încă suntem departe şi sunt multe lucruri de făcut. Pe de altă parte, totuşi, faptul că Spitalul de Psihiatrie Socola s-a transformat recent în Institut  reprezintă o certificare la nivel naţional a calităţii unităţii noastre, fiind singurul institut de profil din ţară.

 

Ioan Bârliba: Dar după câte v-am  spus până acum nu ați înțeles că este foarte performant? Nota 9 raportat la celelalte spitale similare din țară. În Iași, termenii de comparație nu pot fi amestecați. Avem de a face cu un spital regional cu 23 de specialități versus spitale monospecialități, monobloc –  altă discuție!

 

  1. Care este cea mai mare bucurie trăită ca manager de spital? Dar cea mai mare dezamăgire?

 

Ovidiu Gabriel Oprișanu: Ca manager am avut fost foarte multe realizări de-a lungul timpului, dar cea mai mare pe care am trăit-o a fost din calitatea de consilier de ministru, atunci când domnul Ministru Bănicioiu m-a desemnat să coordonez scrierea unui proiect pe fonduri norvegiene privind finanţarea secţiilor de oncopediatrie din ţară. De altfel, atunci când domnul ministru Bănicioiu dorea să ne mobilizeze pe noi, consilierii, ne trimitea la secţia de oncopediatrie de la Institutul Oncologic Bucureşti, la doamna profesor Dragomir, iar când vedeai acei copii cu probleme grave de sănătate, sigur că încercai să faci tot ceea ce ţinea de tine pentru a le alina suferința. Echipa condusă de mine a obţinut finanţare pentru patru secţii de oncopediatrie importante la nivel naţional, respectiv cele de la Institutul Oncologic Bucuresti, de la Institutul Oncologic din Cluj, de la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi şi cea de la Spitalul Judeţean din Timişoara. S- a obţinut o finanţare totala de 6,5 milioane de euro, repartizată în mod egal, pentru dotări importante – câte un RMN special pentru copii, deoarece este foarte dificil să faci o astfel de investigaţie celor mici, mai ales în cazul copiilor cu vârste fragede de doar 2 – 3 ani. În plus, s-au obţinut reabilitări ale secţiilor de oncopediatrie din cele 4 unităţi şi dotarea cu aparatură specifică, în funcţie de necesarul fiecăreia, precum şi formare profesională pentru cadrele medicale. Tot personalul sau aproape tot din aceste secţii este instruit pentru utilizarea noii tehnologii şi a noutăţilor specifice din domeniul oncopediatriei, iar in această perioadă este acordată şi o subvenţie participanţilor crescandu-le veniturile. Oncologia şi oncopediatria – în special sunt specializări foarte căutate în Europa de Vest, motiv ce a determinat ca multe dintre cadrele medicale cu aceasta pregătire să fie solicitate şi să plece din ţară. Prin această subvenţie, s-a urmărit, practic, şi menţinerea personalului specializat la actualele locuri de muncă. Ca dezamăgire, voi răspunde foarte simplu – Iulian Cozianu ca persoană, fără a mă referi la sindicatul SANITAS în ansamblu. Prefer să nu dezvolt acest subiect.

 

Ioan Bârliba: Anul 2006 când am preluat conducerea acestui spital și am găsit depozitat în curtea spitalului un accelerator linear de particule destinat bolnavilor de cancer, care zăcea nefolosit de un an.  În șase luni l-am pus în funcțiune. Privirea acelor oameni nu o voi uita niciodată! Mulți au venit și mi-au mulțumit. Nu vă puteți imagina ce simți în acele momente, eu nefiind purtător de stetoscop.

Dezamagire? Aș numi supărare că nu am putut întotdeauna să-mi ating toate obiectivele stabilite.

Multă sănătate tuturor și La mulți ani!

 

 

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here