COMUNICAT DE PRESĂ – PNL-iștii au memoria scurtă, pe măsura intenției de vot!

Îngroziți de perspectiva de a cădea pe locul al treilea în intențiile de vot ale ieșenilor și ale românilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie, PNL-iștii ieșeni au mai produs o mizerie electorală care demonstrează că nu au învățat nimic din lecția dură primită la alegerile locale din urmă cu jumătate de an.

În loc să le explice ieșenilor de ce se opun ca Spitalul Regional de Urgență să fie construit în municipiul Iași, politrucii din Podu Roș au distribuit în acest weekend un așa-numit „ghid electoral”, prin care, printre altele și într-un mod absolut penibil, se erijează în „armata” unui candidat care nu candidează și care s-a și detașat în mod explicit de PNL.

În sprijinul apelului disperat de mobilizare adresat unei „armate” tot mai demobilizate de incoerența, incompetența și ipocrizia liderilor vremelnici ai PNL, puținii activiști rămași în Podu Roș apelează nu la idei și proiecte proprii, ci, la fel ca la alegerile locale, la interpretări deformate, minciuni și calomnii la adresa competitorilor politici.

Fiindcă nu vrem ca minciunile lăsate de PNL-iști prin cutiile poștale și pe preșurile de picioare să atenteze la bunul simț al ieșenilor, dorim să facem câteva precizări și comentarii.

În primul rând, este evident că PNL-iștii din Iași nu au înțeles nici acum semnificația votului de blam primit la alegerile locale, când ieșenii au pedepsit prin vot o campanie PNL bazată exclusiv pe atacuri la persoană și minciuni la adresa contracandidaților. Atunci, atât Biroul Electoral Municipal, cât și Biroul Electoral Județean au condamnat și interzis flyerele și broșurile mizerabile lansate de candidatul PNL-ist Marius Bodea împotriva candidatului PSD la Primăria Municipiului Iași. Mai mult, Poliția a anchetat folosirea minorilor în distribuirea materialelor ilegale respective. Rezultatele acestei maniere de a face campanie s-au văzut la vot: ieșenii au respins mizeria PNL-istă și au demonstrat că vor proiecte realiste și candidați credibili, nu atacuri la persoană și impostori.

În al doilea rând, PNL-iștii mint cu nerușinare atunci când se referă la relația dintre un candidat PSD la Camera Deputaților și proiectul Spitalului Regional de Urgență. Ieșenii știu deja că Spitalul Regional de Urgență se va construi la Iași în urma eforturilor depuse de Primăria Municipiului Iași, prin primarul Mihai Chirica, și ale fostului ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu, care a negociat la Bruxelles sumele necesare pentru această investiție – circa 200 milioane euro – în anul 2015. Ieșenii știu și că PNL-istul Marius Bodea, autorul înfrângerii rușinoase suferite de PNL la alegerile locale din acest an, a făcut trafic de influență, folosind instituția Aeroportului Internațional Iași pentru a muta amplasamentul Spitalului Regional de Urgență în zona controlată de un primar PNL cu puternice interese imobiliare. În fine, ieșenii nu pot uita și că, în urmă cu zece zile, când Consiliul Local Iași a votat ca Spitalul Regional de Urgență să fie construit în zona Moara de Vânt din municipiul Iași, consilieri locali PNL ai municipiului Iași au ales să lupte pentru o altă localitate, pentru simplul motiv că aceasta este condusă de un membru PNL.

În al treilea rând, dacă tot fac recurs la memorie, „deontologii” ipocriți din Podu Roș ar trebui să își amintească de cine i-a condus în ultimii ani. Putem înțelege că memoria PNL-iștilor este de scurtă durată, așa cum și moralitatea lor e limitată, dar ieșenii nu pot uita că filiala PNL Iași este „opera” unor indivizi de tristă amintire precum Fenechiu Relu, Chiuariu Tudor, Prisăcaru Radu, David Cristian sau Vlasov M. Mihail, toți condamnați la închisoare pentru fapte de corupție. Și mai trist este că actualii lideri și candidați ai PNL Iași nu sunt capabili să schimbe această moștenire, ba din contra.

PSD Iași va sesiza la Biroul Electoral Municipal și la Biroul Electoral Județean felul în care PNL-iștii înțeleg să se adreseze electoratului. Suntem siguri că instituțiile statului își vor face din nou datoria și că, la fel ca la alegerile locale, ieșenii vor pedepsi prin vot impostura și imoralitatea PNL Iași.

Biroul de Presă al Organizației Județene Iași a PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here