Deținuții ieșeni se joacă pe banii noștri!

În cadrul programului ” Educaţie prin sport ” – în perioada 26 iunie – 18 iulie 2014, se va  desfăşura pe terenul de sport din incinta în Penitenciarul Iaşi un campionat de fotbal pentru marcarea zilei de 29 iunie, intitulat ,,Cupa Sf.Petru şi Pavel „, destinat persoanelor private de libertate din regimurile de maximă siguranţă, închis, deschis, precum şi pentru persoanele arestate preventiv din custodia unităţii iesene.

La această competiţie sportivă s-au înscris 110 persoane private de libertate, fiind constituite astfel un număr de 11 echipe, împărţite în două grupe de calificări.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 18 iulie 2014, jucătorilor echipelor finaliste urmând a li se înmâna nominal diplome şi credite, în conformitate cu prevederile legale.
Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială organizează acest tip de competiţii pentru persoanele custodiate cu scopul de a învăţa şi exersa a conduite prosociale, sportul fiind o modalitate propice socializării.
Totodată, dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a persoanei, optimizarea conduitei, educarea atitudinilor morale constituie argumente puternice care susţin eficienţa acestui gen de manifestări, contribuind la reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here