Cum a supravieţuit Fidel Castro celor peste de 600 de încercări CIA de a-l asasina, înainte de a muri de bătrâneţe

Liderul comunist controversat, care şi-a
condus ţara cu un pumn de fier între 1959 şi 2008, a petrecut cea mai mare
dintre cei cincizeci de ani încercând să scape din capcanele întinse de guvernul
SUA.

„În cazul în care a supravieţui tentativelor
de asasinat ar fi o probă olimpică, aş câştiga medalia de aur”, a spus Castro
după una dintre multiplele încercări de atentat asupra vieţii sale.

După revoluţia comunistă din Cuba, în 1959,
guvernul SUA s-a opus ideologic guvernului autoritar al insulei. În plus faţă
de faimoasa operaţiune „Golful Porcilor”, când CIA nu a reuşit să forţeze o
contra-revoluţie, au existat, de asemenea, mai multe încercări de asasinare a
lui Castro.

Potrivit Reuters, informaţii secrete cubaneze
au afirmat că au existat peste 600 de atentate la viaţa lui Castro, multe
dintre ele conduse de către CIA. Fabian Escalante, care l-a protejat peCastro,
susţine că au existat 638 de încercări ale CIA să-l asasineze, prin metode care
ar părea demne de un film cu James Bond.

De la un trabuc otrăvit şi scoici explozive,
la un stilou otrăvitor şi o execuţie în stil mafiot, CIA a făcut nenumărate
încercări de răsturnare a liderului cubanez în anii 1960.

Una dintre cele mai faimoase operaţiuni a fost
când CIA a angajat-o pe fosta amantă a lui Castro, Marita Lorenz, să-l
hrănească cu capsule otrăvite.

Cele
mai bizare metode de asasinare

Trabuc
exploziv
: Această idee a fost gândită de un ofiţer de
poliţie din New York şi un trabuc ar fi conţinut suficient explozibil cât să îi
arunce în aer capul lui Castro.

Îndepărtarea
părului
: Planul era ca Fidel Castro să pară slab, dacă
tot părul facial i-ar cădea, astfel încât americanii s-au gândit la încercarea
de a strecura substanţe chimice în trabucul sau pantofii lui.

Milkshake
otrăvit
: Aceasta a fost aparent cea mai apropiată metodă
de a-i lua viaţa lui Castro, dar substanţa otrăvită destinată pentru băutură s-a
lipit de congelator şi s-a rupt când chelnerul-asasin a încercat să o îndepărteze.

Femme
Fatale
: Marita Lorenz, una dintre multele amante ale
lui Castro, ar fi făcut o înţelegere cu CIA să-l hrănească cu capsule de otravă.
Ea le-a ascuns în crema ei de faţă, dar capsulele s-au dizolvat.

Costum
de scafandru
otrăvit:
A existat un plan de a-i oferi lui Castro un costum de scafandru umplut cu
spori mortali şi bacterii, în timpul invaziei din Golful Porcilor.

Scoici
explozive
: Această încercare a încercat să profite de
dragostea lui Castro pentru scufundări prin punerea unui dispozitiv exploziv
într-o cochilie în mare.

Un alt
trabuc mortal
: CIA a încercat să îi strecoare lui Castro
un trabuc umplut cu o toxină otrăvitoare numită Botulin. Ei au angajat un agent
dublu care a renunţat ca un laş la încercarea de asasinare.

Stilou
mortal
: Planul era să instaleze în stilou un ac
hipodermic atât de fin încât cineva care s-ar înţepa cu el nu ar observa
până când moare.

LSD: Acesta a fost mai mult un efort de a-l aduce în jos în faţa poporului
său, dar planul era de a pulveriza o substanţă cum ar fi LSD-ul într-un studio
în timpul unui interviu la radio, care l-ar face pe Castro să acţioneze în mod
ciudat şi îngrijoreze poporul cubanez.

Toate aceste planuri au eşuat. În 2006, Fabian
Escalante a scris o carte despre încercările CIA: ”638 de modalităţi de a-l ucide pe Castro”.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here