Merkel ii raspunde lui Erdogan: Amenintarea acordului UE-Turcia cu privire la migranti nu duce nicaieri

„Amenintarea” acordului dintre UE si Turcia cu privire la migranti „nu duce nicaieri”, a declarat vineri o purtatoare de cuvant a cancelarului german Angela Merkel, imediat dupa ce presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a amenintat ca va deschide frontierele pentru migrantii care vor sa ajunga in Europa, relateaza News.ro citand AFP.

„Noi consideram acordul intre Turcia si Uniunea Europeana un succes comun, iar continuarea acestui acord este in interesul tuturor actorilor (…)”, a declarat Ulrike Demmer.

„Amenintari de ambele parti nu duc nicaieri”, a subliniat ea.

Erdogan a lansat aceste amenintari dupa ce Parlamentul European a adoptat o rezolutie cu caracter neconstrangator prin care cere o „inghetare” a negocierilor de aderare a Turciei la UE.

„Noi suntem cei care hranim 3 pana la 3,5 milioane de refugiati in aceasta tara. Voi v-ati tradat promisiunile”, a transmis vineri Erdogan UE.

„Atunci cand 50.000 de migranti s-au adunat la postul de frontiera Kapikule (la frontiera turco-bulgara) ati strigat dupa ajutor. Ati inceput sa va intrebati „Ce vom face daca Turcia isi deschide frontierele?””, a spus el.

„Ascultati-ma bine. Daca mergeti mai departe, aceste frontiere se vor deschide. Bagati-va bine in cap asta”, a amenintat seful statului turc.

„Nici eu si nici poporul meu nu vom fi intimidati de aceste amenintari goale”, a declarat liderul turc in timpul un congres la Istanbul. „Nu va conta daca voi toti aprobati rezolutia (PE)”, a spus el in acest discurs, transmis in direct.

UE a incheiat cu Turcia, in martie, un acord in vederea trimiterii inapoi pe teritoriul turc a migrantilor, in schimbul unui pachet care include ajutoare pentru refugiati si o accelerare a negocierilor sale de aderare.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here