Un biciclist român fără un braţ, amendat în Germania pentru că nu avea ambele mâini pe ghidon

 

 

Un ciclist originar din România, care are o singură mână, a fost amendat cu 25 de euro în Germania pe motiv că bicicleta lui nu respectă normele legale, neavând frână pe ambele mânere ale ghidonului şi că mergea fără să ţină ambele mâini pe ghidon, a scris, zilele acestea, presa străină, citată de gândul.
 

 

Un bărbat care are o singură mână a fost amendat de un poliţist zelos din Germania pentru că mergea pe bicicletă fără a avea ambele mâini pe ghidon, potrivit The Telegraph.

 

 

Ciclistul Bogdan Ionescu, originar din România, este angajatul unui teatru din Germania. Poliţistul a refuzat să ţină cont de faptul că bărbatul nu are o mână şi că acesta îşi adaptase ghidonul mutând ambele frâne pe partea stângă.

 

Ştirea a ţinut capul de afiş în presa din Germania timp de câteva zile, după ce bărbatul a relatat întâmplarea, petrecută în luna martie, ziarului loccal Koelner Stadt-Anzeige, el acuzându-l pe poliţist de discriminare.

 

La trei luni de la incident, poliţia şi-a cerut scuze, iar un purtător de cuvânt al poliţiei din Koln a declarat pentru AFP că Bogdan Ionescu îşi va primi înapoi banii plătiţi ca amendă.

 

Foto captura telegraph.co.uk

 

 

 


(Sursa: gandul.info)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here