În urmă cu cinci ani Dorian Popa rupe inimile adolescentelor din întreaga țară cu trupa fenomen LaLa Band și prin apariția sa în serialul Pro TV ”Pariu cu viața”. În prezent s-a specializat în show erotic și a ajuns să se vândă la pachet cu o brigadă de striperi pentru a distra doamnele cu poftă de viață.
Ca și fostul ingenuu personaj Disney Hannah Montana, devenită Miley Cyrus, solista regină a show-urilor vulgare și lascive, Dorian Popa a îngropat vremurile când cânta despre dragoste și problem adolescentine.
Mai nou, Dorian își face apariția printre musculoșii striperi de la Taboo Boys, la un eveniment intitulat ”Noaptea femeilor”, organizat într-un local bucureștean chiar după ”Ziua internațională a bărbaților”, pe 19 noiembrie a.c.
Va fi un show exclusiv pentru doamne și domnișoare, accesul bărbaților fiind permis după miezul nopții, după 00.45.
Piesa lui Dorian Popa”Lasă cucu-n pace” laitmotivul show-ului de striptease masculin
Dorian Popa, în vârstă de 28 de ani, și-a schimbat imaginea de cumințel după ce și-a umflat mușchii în sălile de fitness și a scos piesa ”Lasă cucu-n pace” (imediat după participarea sa la emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” al Pro TV), melodie devenită laitmotivul serii de show erotic.
În drumul său, până să ajungă să facă echipă cu striperi, Dorian Popa a obținut premiul ”Bărbatul de succes al anului 2014” (Gala Celebrity Awards). Când nu face valuri cu Taboo Boys, Dorian Popa promite că se va căsători cu Claudia, iubita sa cu șapte ani mai mare decât el, nuntă ce urmează să aibă loc anul viitor.
CITEȘTE ȘI: Dorian Popa a ratat șansa de a-i modela sânii Alinei Eremia