Edi Schneider, necunoscut pentru cei mai mulţi români, este un om extrem de important în istoria muzicii româneşti de după 1989. Producător originar din Sebeş, cu studii în Germania (unde a crescut) şi în Franţa, Edi a revenit în România în 1996 şi a schimbat radical faţa acestei industrii – şi showbizul, totodată. Numit şi “părintele muzicii dance”, el este cel responsabil de succesul unor trupe ca André, BUG Mafia, 3rei Sud Est sau Hi-Q şi de “pensionarea” doamnelor muzicii uşoare Angela Similea, Corina Chiriac sau Mirabela Dauer.
Despre Edi, cunoscut în trecut şi ca DJ Phantom, a scris poate cel mai bine Florin Grozea, ex-Hi-Q, pe blogul său, în 2014: “Românul care a reuşit, aproape singur, să transforme muzica românească şi să inventeze un stil nou. Artistul care a fost supranumit Părintele Muzicii Dance. Nu sunt cuvinte prea mari, să ştiţi! Edi a reuşit prin câteva albume inovatoare să reseteze muzica românească şi să inventeze (muzical) o nouă generaţie artistică: K1, Ro-Mania, 3rei Sud Est, BUG Mafia, La Familia, André, Genius, Hi-Q. Porniţi la drum în 1996 şi cu un album lansat în 1997 pe plan local, noi trei ne-am dorit mai mult în momentul în care am terminat liceul. Ne-am dorit succesul naţional! Aşa că am mers la Sebeş, unde era Mecca muzicii dance datorită studioului performant al lui DJ Phantom. Asta se întâmpla pe data de 1 decembrie 1998. Edi ne-a luat cu maşina de la motelul unde dormisem şi ne-a pus la masă. Spre deosebire de imaginea pe care ne-o făcusem despre el, din presă şi din auzite, Edi era un om extrem de modest, liniştit, cu puţine vorbe. (…) Nu o vedetă venită din Franţa, cu fiţe de producător internaţional, ci un om cald, deschis, sincer. Un om care nu răspundea la telefon în studio pentru a nu pierde timp preţios pe cheltuiala noastră. (…) Un om care ne-a sprijinit şi ne-a lăudat într- un moment în care nici părinţii noştri nu ne lăudau pentru muzica pe care o făceam. Noi venisem la Sebeş cu trenul de la Braşov, că nu aveam nici carnete de conducere, nici bani. (…) În acea zi am finalizat două melodii. Una urma să fie primul nostru hit naţional: «Nu pot face nimic». După acea primă experienţă ne-am îndrăgostit de Edi şi am lucrat cu el zeci de melodii”.
Azi, Edi – care între timp a devenit cetăţean de onoare al Sebeşului – face performanţă într-un alt domeniu, foto-video, fiind unul dintre cei mai apreciaţi producători şi ambasador al unor renumite firme de profil în România. Nu s-a îndepărtat însă de muzică: din 2004 încoace, pe lângă documentare şi scurtmetraje, a filmat şi a produs zeci de videoclipuri. Şi îşi aminteşte cu drag de perioada când dădea restart industriei muzicale, făcea vedete pe bandă rulantă şi totul părea să se învârtă în jurul lui…
Libertatea: Ce te-a făcut să te întorci în România în acea perioadă, când toţi plecau afară?
Edi Schneider: După ce mi-am încheiat studiile universitare în Franţa, am muncit acolo timp de un an, în domeniul microelectronicii industriale. Mi-am dat seama că nu vreau să fac asta pentru restul vieţii şi primele piese semnate Şuie Paparude ori RACLA m-au încurajat să mă întorc în ţară şi să pun umărul la ceea ce a devenit noul val al muzicii apreciate de tineri.
Azi, te simţi străin în această mare de artişti noi, din care prea puţini ştiu care a fost aportul tău în muzică?
Mă simt flatat când mulţi artişti ori iubitori de muzică îşi amintesc şi apreciază contribuţia mea la naşterea industriei muzicale din România, aşa cum o cunoaştem astăzi. Nu mă simt deloc străin între noii artişti şi sunt mândru de succesul naţional şi chiar internaţional al unora, cu toate că nu am fost implicat direct în ascensiunea lor. Muzica a devenit mult mai rafinată şi consider că s-a maturizat în sensul bun, faţă de ceea ce făceam noi “pe vremea inocenţei”. Nu sunt deloc unul care trăieşte în trecut şi desconsideră muzica actuală, aşa cum o fac cei din generaţia mea. Nu sunt unul care ascultă CC Catch şi nu dansez pe “Macarena”.
Ce te-a determinat să părăseşti zona de studio şi producţie muzicală?
La un moment dat, am considerat că mă repet, că le-am făcut pe toate, de la André, Ro-Mania, BUG Mafia până la Ştefan Bănică jr şi Direcţia 5. Desigur, ţinând cont de limitările pe care mi le-am impus locuind în Sebeş. Dacă mă mutam în Bucureşti, oportunităţile erau cu totul altele. Însă nu s-a pus niciodată problema să mă mut, din motive sentimentale. Atunci am hotărât să schimb macazul şi am trecut din domeniul pur audio la domeniul vizual. A fost o provocare, la fel cum a fost în vremurile de pionierat ale domeniului muzical.
Cu care din artiştii pe care i-ai făcut vedete între 1996 şi 2000 mai ţii legătura?
Sunt conectat cu mulţi prin reţelele de socializare, unii dintre ei chiar mi-au vizitat studioul vizual – cel mai recent, Laurenţiu Duţă. Ţin legătura cu Florin şi Mihai de la Hi-Q şi m-am întâlnit cu mulţi în locuri precum Untold sau Electric Castle – cu Cosmin de la Ca$$a Loco, de exemplu. Ne-am amintit cu drag de vremurile acelea. Mulţi au făcut trecerea, ca mine, spre vizual, fac muzică sau sunet de film.
Când ai lucrat ultima oară melodie într-un studio?
Ultima piesă a fost în 2005, un remix pentru Mircea Baniciu. Piesa s-a numit “Merg mai departe”. M-am mai jucat, între timp, cu diverse ocazii, când mi s-a făcut dor de muzică, dar nu consider că am lucrat la modul serios la un produs muzical. Cine ştie ce va fi în viitor? Ştii cum e, prima dragoste nu se uită niciodată.
Marius Moga a fost “învăţăcel” în studioul tău. Ce părere ai despre ascensiunea sa?
Nu am avut învăţăcei, cum se obişnuia la case mai mari, pentru că mi se părea că jignesc clienţii care au făcut efortul să ajungă la Sebeş, lăsând pe altcineva să facă treaba în locul meu şi eu doar să dau indicaţii, apoi să culeg laurii pentru munca altcuiva. Pe Marius l-am admirat de când era adolescent şi mi-a dat primul lui CD demo. Am ştiut că va ajunge departe, s-a dovedit plin de talent, polivalent şi ambiţios. Eu eram doar orchestrator, el fiind un excelent compozitor şi autor de versuri, aşadar, un muzician desăvârşit şi manager, nu doar om de studio, cum eram eu. Apoi şi-a înfiinţat propriul brand, a lansat trupe şi artişti. Toată stima pentru el. l
