„Să treci cu maşina prin Kallstadt este aproape ca şi cum ai trece prin platoul cunoscutului serial al anilor ’90, Twin Peaks: un sat molcom care are un secret întunecat pe care încearcă să-l scundă de restul lumii” îşi încep prezentarea jurnaliştii germani.
Kallstadt este o localitate care se întinde pe mai puţini de 7 km2 şi are aproximativ 1.200 de locuitori – un aşezământ clasic din sud-vestul Germaniei din fosta regiună istorică a Palatinatului. Destul de similar ca aşezământ şi stil arhitectural cu unele din localităţile săseşti din Transilvania, ar fi greu de crezut că micuţul sat ar putea oferi ceva cu adevărat zguduitor pentru lume.
Întorcându-ne în urmă cu mai bine de 4 secole, în 1608, un avocat numit Hanns Drumpf s-a stabilit în Kallstadt – „o comunitate de viticultori numărând puţin peste 600 de persoane” conform jurnalistei Gwenda Blair, autoare a unei biografii a familiei magnatului intitulată „Familia Trump: Trei Generaţii care au Construit un Imperiu”.
Aproape trei secole mai târziu, în 1885 un urmaş al avocatului, Frederick Trump – după unele relatări, purtând numele Friedrich Drumpf – a plecat din Kallstadt spre Bremen, de unde s-a îmbarcat pe un vas cu destinaţia New York. Frederick avea să-şi facă un trai decent ca frizer şi manager de hotel, iar spre sfârşitul vieţii a pus bazele afacerii imobiliare care l-a propulsat pe fiul său, Fred, spre bogăţie şi, într-un final, pe nepotul său ca preşedinte al Statelor Unite.
Bunicii pe linie paternă al noului preşedinte american: Elisabeth Christ şi Frederick Trump, ambii născuţi şi crescuţi în Kallstadt
Succesul dinastiei cu rădăcini locale nu a avut vreun efect notabil asupra micuţei localităţi germane, unde nu a rămas nicio rudă a familiei. Pentru mult nici nu s-a bănuit că localitatea ascunde o poveste de interes global – familia Trump a încercat pe cât posibil să-şi ascundă rădăcinile germane în anii de după al Doilea Război Mondial, pentru a nu-şi afecta relaţiile cu afacerişti evrei. Donald Trump însuşi, în una din primele sale biografii, a susţinut că are rădăcini suedeze.
Campania fulminantă a lui Donald Trump a adus însă toţi ochii pe magnatul american, iar poziţia sa anti-imigraţie a dus la reaprinderea subiectului vizând genealogia sa. Într-un incident destul de cunoscut, comediantul şi jurnalistul britanic John Oliver a pornit o campanie numită „Make Donald Drumpf Again”(Făceţi-l pe Donald Drumpf din Nou), ca ironie la adresa sloganului arhicunoscut folosit de afacerist în campanie şi a faptului că Trump a încercat să-şi ascundă genealogia.
Locuitorii din Kallstadt, însă, nu au fost foarte entuziasmaţi de interesul spontan al presei pentru satul lor, generat de campania prezidenţială a lui Trump. Iar actualii deţinători ai casei în care a locuit bunicul lui Trump înainte de a emigra au scos chiar imobilul la vânzare, sătui de vizitele dese ale jurnaliştilor dornici de reportaje.
Proprietarii casei în care a trăit în primii ani de viaţă Frederick Trump au scos imobilul la vânzare, preferând să se mute undeva unde „nu vor fi hărţuiţi de media în propria casă” FOTO Twitter/Serdan Sanderson
O femeie care lucrează la o patiserie locală a explicat jurnaliştilor nemţi de ce localnicii au început să simtă o aversiune puternică faţă presă în ultimele 18 luni, dând ca exemplu noaptea alegerilor:
„Şi-au instalat camerele de filmat în toiul nopţii. Apoi, după ce s-au confirmat rezultatele la 6 dimineaţa, au început să sune la uşile localnicilor. Şi mai târziu mi-au alungat clienţii, deoarece toţi reporterii se înghesuiau pe treptele magazinului pentru a putea include turnul bisericii în cadre” a declarat femeia.
Jorg Dorr, şeful biroului local pentru turism, a declarat că peste 100 de reprezentanţi ai presei au vizitat ori s-au interesat despre oraş în ultimele luni, de când Trump a devenit nominalizatul republicanilor la prezidenţiale.
Însă Dorr a confirmat şi că rudele directe ale lui Trump nu au mai fost întâlnite în Kalstadt de peste 100 de ani, de când bunicul său a emigrat pentru a doua oară (Frederick Trump s-a întos pentru o scurtă perioadă în Kalstadt la începutul secolului XIX, unde s-a căsătorit şi s-a întors în State). Dorr explică şi că bunicul lui Trump a emigrat ilegal prima dată, pentru a evita stagiul militar în recent-formatul Imperiu German – oarecum ironic, având în vedere poziţia dură a lui Trump în privinţa imigraţiei ilegale.
Jurnaliştii DW au găsit în cimitirul din localitate pietre funerare cu numele Trump, ridicate pentru persoane decedate relative decent; un Hans Trump a decedat în anul 2000 – însă biroul de turism susţine că nu au fost găsite legături directe între aceştia şi familia afaceristului.
Numele Trump este destul de comun în satul german, însă biroul de turism susţine că ultimele rude directe ale miliardarului care au trăit în Kallstadt au fost bunicii săi FOTO Twitter/Serdan Sanderson
De parcă culturile întinse de viţă-de-vie din jurul localităţii ar ascunde în struguri un secret al succesului şi al faimei, localitatea este şi căminul ancestral al unei alte dinastii cu origini germane care a avut succes în State – familia Heinz, a cărei companie cunoscută azi sub numele de Kraft-Heinz este unul dintre cei mai importanţi pioni din industria alimentară.
Dar majoritatea localnicilor dispreţuiesc publicitatea generată. „Familiile Trump şi Heinz nu au nimic de a face cu noi. Nu ştiu de ce insistă toată lumea cu asta. Nu vreau să am nimic de-a face cu asta, şi mă tem că reprezintă doar începutul. Chiar nu vrem asta aici” a declarat o angajată a unui hotel local.
Dorr oferă o explicaţie simplă a aversiunii localnicilor faţă de subiect:
„Ca peste tot, locuitorii din Kallstadt nu au o impresie foarte bună despre Trump, bazată pe relatările despre declaraţiile lui din campania electorală – care au fost cel puţin controversate.”
Şeful biroului de turism din Kallstadt este de părere că localnicii ar putea deveni mai deschişi odată cu disiparea controverselor legate de noul preşedinte: „dacă reuşeşte să fie un preşedinte bun, oamenii din Kallstadt ar putea începe chiar să fie mândri de el”.