Concert al corului MADRIGAL şi EXPO MINERALIA, la PALAS

Ansamblul Palas continuă să îi surprindă pe ieşeni şi nu numai cu evenimente deosebite. Amatorii de muzică sunt invitaţi la un spectacol extraordinar susţinut de Corul Madrigal, iar cei care iubesc pietrele preţioase şi semipreţioase pot vizita o nouă ediţie a Expo Mineralia.

 

Miercuri, 2 iulie 2014, de la ora 19.00, toţi cei care apreciază muzica de calitate sunt aşteptaţi în parcul Palas, la un concert oferit de Corul Naţional de Cameră Madrigal. Coordonaţi de dirijorul Anna Ungureanu, talentaţii artişti vor încânta publicul cu voci extraordinare şi ritmuri impresionante. Corul Naţional de Cameră Madrigal este un veritabil brand cultural românesc, cu o experienţă de peste 50 de ani. În cadrul evenimentului vor performa şi membrii proiectului Cantus Mundi, care integrează copii din diferite medii sociale, folosind muzica drept instrument educativ.

 

 

Spectacolul este organizat în cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, care se desfăşoară în perioada 1 -7 iulie, în diferite locaţii din Iaşi. Palas va mai găzdui şi Concertul extraordinar al corurilor câştigătoare, sâmbătă, 5 iulie, de la ora 19.00, invitaţi speciali fiind Corul Dobrii Cintulov (Bulgaria) şi Corala Cantabile (Republica Moldova).

 

 

De miercuri până duminică, în perioada 2 – 6 iulie, în Atriumul Palas Mall are loc o nouă ediţie a Expo Mineralia. Expoziţia cu vânzare reuneşte o colecţie impresionantă cu peste 150.000 de articole, precum bijuterii, accesorii, decoraţiuni şi alte obiecte create cu măiestrie, din minerale aparte. Piesele speciale sunt realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, pietre preţioase şi semipreţioase, dar şi din lemn. Acestea provin din peste 30 de ţări ale lumii, inclusiv România. În plus, cei pasionaţi vor putea afla care sunt proprietăţile fiecărei pietre, ce se potriveşte zodiilor şi personalităţilor lor sau cum le pot influenţa starea de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here