Primăria joacă la păcănele un teren din Podu Roș. Kings Club câștigă!

De ani de zile Primăria Municipiului Iași a fost o sursă inepuizabilă de terenuri pentru dezvoltatorii imobiliari. Fie că vorbim de concesiune sau vânzare, terenurile municipalității au reprezentat varianta low cost care a facilitat îmbogățirea multor oameni de afaceri. De cele mai multe ori au existat suspiciuni ale unor aranjamente subterane însă niciodată nu s-au luat măsuri pentru stoparea acestor golănii. Pentru că legea nu mai lasă prea multe portițe pentru autoritățile publice, artizanii acestor afaceri pe seama patrimoniului Primăriei s-au specializat și au găsit tot felul de soluții.

Un teren de peste 800 de metri pătrați aflat în buricul târgului, în apropierea Palas, este pregătit să fie transferat pe sub mână din patrimoniul Primăriei Iași în posesia unor afaceriști ce urmează să ridice un imobil cu destinația spații comerciale și locuințe în acea zonă.

Pe 01.11.2016 DAPP publică în ziarul Evenimentul următorul anunț : „Primăria Municipiului Iaşi, cu sediul în B-dul Ştefancel Mare şi Sfântnr. 11, organizează în data de 16.11.2016, ora 14.00 licitaţie publică cu strigare pentru concesionarea terenului în suprafaţă totală de 825 mp, compus din suprafaţa de 419 mp sector cadastral 11, parcelele CAT 1251 şi CAT 1250/2, suprafaţa de 365 mp sector cadastral 11, parcela CAT 1247, suprafaţa de 41 mp sector cadastral 11, parcelele CAT 1249/2 şi C 1249, proprietate privată a Municipiului Iaşi”.

Teren fără adresă, scos la licitație

Sub aparenta transparență a procesului de licitație publică, DAPP comite intenționat o „eroare”: nu specifică adresa unde este situat terenul îngreunând astfel o eventuală participare a unor posibili pretendenți. Cine citește anunțul nu are cum să identifice terenul, iar dacă vrea să se informeze asupra mai multor detalii nu are unde. La telefonul menționat în anunț răspunde dispeceratul DAPP care te redirecționează către compartimentul specializat în licitații. Numai că acolo nu răspunde nimeni la telefon. Atât pe data de 01.11 cât și pe data de 02.11 reporterii 7 EST au efectuat mai multe apeluri la ore diferite dar nimeni nu a răspuns la telefon.

Anunțuri diferite funcție de beneficiar

Pe site-ul Primăriei, pe data de 30.10.2016 a fost publicat același anunț, însă în forma corectă și completă, având menționat și adresa terenului, respectiv Șoseaua Națională nr 55. Practic, DAPP a lucrat cu două variante de anunț: una pentru publicul larg care citește anunțurile de licitații în ziarul Evenimentul și varianta corectă și legală pe care a transmis-o șefilor din Primărie doar ca acoperire că tot procesul este transparent.

GALERIE FOTO

În cazul altor proceduri de concesiune terenuri sau vânzare spații, DAPP a publicat anunțurile complete atât în Ziarul Evenimentul cât și pe site-ul Primăriei. De ce în cazul de față a fost modificat anunțul și nu s-a publicat adresa terenului?

Prețul terenului subevaluat de șapte ori

Ba mai mult, condițiile financiare în care este scos la licitație ridică un semn de întrebare. Redevența minimă de la care pornește licitația este 7000 euro pe an pentru toată suprafața, adică aproximativ 8.5 euro/mp/an. O sumă mult prea mică dacă stăm și analizăm valoare terenului. În cursul acestui an DAPP a mai scos la licitație un teren situat în zona Hotelului Europa la care redevența anuală a plecat de la 30.000 de euro pentru o suprafață de aproximativ 500 mp, adică un preț pe metru pătrat de șapte ori mai mare decât cel din Podu Roș în vecinătatea Palas. Mai crede cineva în coincidențe?

Cine sunt beneficiarii

Procedura de concesiune a fost demarată la solicitarea societății SC Mercur Mary SRL în scopul declarat al amenajării unor spații de parcare. Societatea deține fostul supermaket Mercur Mary din Podu Roș, un imobil în suprafață de aproximativ 1500 mp, unde noii proprietari, vor să ridice un imobil mixt P+5 cu destinația spații comerciale și locuințe. Reglementările urbanistice nu permit ridicarea imobilului fără existența locurilor de parcare, iar singura soluție pentru proprietarii clădirii este aceea de a achiziționa terenul municipalității. Beneficiarii concesiunii sunt oamenii de afaceri Bogdan Moțoc și Daniel Florescu, proprietarii lanțurilor de păcănele „Kings Club”.

Primăria nu știe ce face DAPP

Conducerea Primăriei e luată prin surprindere de situația creată. Niciunul dintre cei doi viceprimari nu aveau la cunoștință despre licitația ce urmează și de faptul că la DAPP se încearcă aranjarea ei.Ambii promit că vor lua măsuri împotriva celor de la DAPP, dar nu se știe în ce măsură se mai poate opri aranjamentul.

„Deocamdată nu am prea multe comentarii de făcut pentru că, sincer să fiu, nu știu care este forma unui astfel de anunț. Trebuie întrebată și doamna director Palaga. De altfel, mâine dimineata am să o sun și o să am o discuție cu dumneaei pe această temă.” a declarat viceprimarul Radu Botez.

„DAPP-ul este în subordinea domnului Botez și de aceea nu cunosc prea multe detalii despre licitațiile în cauză. Nu există, în anul 2016, ca Primăria să ascundă ceva. Mă voi asigura mâine că se va corecta eroarea de care ați pomenit și vom verifica dacă este intenționată sau nu. Vom asigura transparența necesară licitației așa încât să fiți siguri că nu este niciun aranjament.” a declarat viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Directorul DAPP, Letiția Palaga nu a binevoit a răspunde la telefon pentru a explica de ce anunțul pentru terenul ultracentral a fost modificat pentru a nu putea fi indentificată locația și de ce angajații de la compartimentul de specialitate din cadrul direcției nu sunt de găsit la birou în timpul programului.

Andrei VILICHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here