DJ Wanda şi-a făcut operaţie de "întinerire" a vaginului

 

DJ Wanda a apelat, de-a lungul timpului, la tot soiul de metode de întinerire, de la schimbarea de sânge, până la operaţia de întinerire a zonei intime, suferită în urmă cu aproximativ doi ani, scrie Showbiz.

„În România, fetele ştiu să-şi facă buzele mari şi sânii ca pepenii, însă foarte puţine realizează că nu contează doar asta. Americanii numesc această intervenţie “second face” (a doua faţă), deoarece este la fel de importantă. În timp, totul capătă o cu totul altă faţă. De la culoarea pielii, până la aspectul mâinilor şi chiar a organelor genitale. Eu vreau să fiu la fel de tonică şi frumoasă, atât la exterior, cât şi la interior.

 

Mă simt mai bine decât acum zece ani, iar prietenii îmi spun Benjamin Button, ca în filmul cu Brad Pitt. În loc să îmbătrânesc, eu întineresc. Vârsta nu o pot da înapoi, în schimb pot îmbunătăţi. Şi asta mă face fericită”, a declarat DJ Wanda.

 

DJ Wanda

 

Pe lângă faptul că labiile ei şi-au recăpătat culoarea roz din adolescenţă, sunt mult mai ferme şi intens hidratate, DJ-iţa se laudă şi cu un apetit sexual crescut.

 

„Se simte altfel la atingere, iar gradul de excitabilitate creşte. În loc să-mi injectez tot felul de chestii să mă desfigurez, am preferat să fac în aşa fel încât şi organele genitale să arate impecabil”, a mai declarat artista.

 

DJ Wanda recunoaşte că a durut-o foarte tare procesul, însă durerile de după au fost suportabile şi s-a refăcut în aproximativ trei săptămâni.

 

 

 

(Sursa: showbiz.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here