Victor Ponta anunţă concedieri masive la CFR Marfă: "Ăsta e preţul pentru sabotaje"

 

 

CFR Marfă va disponibiliza probabil 2.500 de angajaţi, a declarat premierul Victor Ponta, care a susţinut că acesta este preţul pentru faptul că Guvernul a fost „sabotat” anul trecut în încercarea de a rezolva problemele companiei.
 

„Anul trecut am fost sabotaţi şi nu am putut să rezolvăm problema CFR Marfă, acum probabil 2.500 de oameni o să-şi piardă locul de muncă, dar ăsta e preţul pentru sabotajele pe care le-am tot suferit anul trecut”, a spus Ponta în şedinţa de guvern, într-o discuţie cu noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus.

 

În luna iunie a anului trecut, compania GFR, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.

 

Privatizarea CFR Marfă a reprezentat atunci un subiect de dispută între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, şeful Guvernului cerând ca vânzarea companiei să fie reavizată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, condus de Băsescu, iar preşedintele cerând ca Ponta să îşi asume răspunderea pentru privatizare.

În urmă cu două săptămâni, ministrul Transporturilor de atunci, Dan Şova, a anunţat că CFR Marfă va începe concedierea a peste 2.000 de oameni, din cauza situaţiei financiare nefavorabile, în lipsa acestei măsuri transportatorul feroviar riscând să rămână fără fond de salarii din august.

 

„Cifra concedierilor la CFR Marfă a fost stabilită în noiembrie anul trecut la 2.500 de oameni, trebuia făcută din februarie. Nu s-a făcut. (…) Din păcate, fără aceste concedieri în luna august – şi aşa sunt probleme cu fondul de salarii – rămânem fără fond de salarii. Deci este o problemă foarte mare şi trebuie rezolvată foarte rapid”, a spus ministrul, răspunzând unei întrebări.

El a precizat că numărul celor disponibilizaţi va fi mai mic de 2.500, în contextul în care aproximativ 200 au ieşit între timp la pensie, iar cei care vor pleca vor beneficia de salarii compensatorii, până la 24 de luni, banii aflându-se la Ministerul Muncii.

 

Şova a precizat că s-a încercat găsirea unor soluţii de concediere în două etape sau concedierea unui număr mai mic de persoane, însă în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi analiza exactă a cifrelor propunerile nu s-au putut concretiza.

Activitatea CFR Marfă „se pierde” dacă numărul de concedieri va depăşi 1.480 de persoane, deoarece compania nu va mai avea „cine să ducă mai departe contractele”, a declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.

 

Liderul sindical a declarat că nu ştie despre concedierile anunţate joi de ministrul Şova, pentru că sindicatele au stabilit, împreună cu acesta, că nu pot pleca de la CFR Marfă mai mult de 1.480 de persoane, astfel încât activitatea companiei să nu fie afectată.

Şova anunţa, în luna mai, că va cere FMI o derogare de la prevederea din acordul încheiat cu statul român privind concedierea a 2.500 de angajaţi de la CF Marfă, în condiţiile în care sunt soluţii pentru salvarea a 1.100 locuri de muncă.

 

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi în acest an, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi. Bugetul prevede cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 16,8 milioane lei.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic.

Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, cu afaceri de 208 milioane de euro anul trecut.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here