SURPRIZĂ: Când va apărea viitoarea generaţie DACIA DUSTER

 

 

SUV-ul românesc Dacia Duster este un succes imens pentru grupul Renault – a fost produs în peste un milion de exemplare în lumea întreagă în cei patru ani de producţie şi a primit mai multe titluri acordate de presa auto mondială. Şi, la fel cum facelift-ul a fost aşteptat de foarte mulţi clienţi potenţiali, acum au început să apară ipotezele privitoare la următoarea generaţie a modelului produs şi la Mioveni.
 

Cea de-a doua generaţie Dacia Duster ar putea apărea în anul 2017, atunci când se vor împlini şapte ani de la lansarea primei generaţii a SUV-ului produs şi la Mioveni, în judeţul Argeş. Informaţia a fost publicată pe site-ul IndianAutosBlog, care citează publicaţia franceză Auto Plus.

 

Potrivit sursei menţionate, a doua generaţie Dacia Duster nu se va desprinde foarte mult de designul implementat odată cu facelift-ul adus actualului Duster. Cu alte cuvinte, vor exista modificări, mai ales în partea frontală – unde ar putea apărea un design asemănător cu cel al conceptului Duster prezentat în 2009 la Geneva – însă linia generală şi dimensiunile maşinii vor rămâne, în mare, aceleaşi.

 

 

Aşa ar putea arăta viitoare generaţie Dacia Duster, conform imaginaţiei francezilor de la Auto Plus

 

 

Pe lângă noutăţile în materie de design, viitorul Duster va beneficia de un interior redesenat şi de echipamente de siguranţă îmbunătăţite.

Francezii de la Auto Plus nu au menţionat nimic despre posibilitatea introducerii unor noi motorizări sau cutii de viteze, însă au precizat că actualele unităţi 1.5 dCi şi 1.2 TCe vor fi păstrate.

 

Facelift-ul adus în 2013 a fost aşteptat de foarte mulţi potenţiali clienţi. Şi, din fericire, Dacia nu a dezamăgit

 

 

Prima generaţie Dacia Duster a fost lansată în anul 2010. De atunci şi până acum, SUV-ul produs şi la Mioveni a fost construit în peste un milion de exemplare în lumea întreagă. În 2013, modelul a primit un facelift care a venit la pachet cu un design revizuit şi cu noi dotări de siguranţă.

 

 

 

 

(Sursa: promotor.ro)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here