Sânzienele – obiceiuri și superstiții. Momentul în care Cerul se „scoboară” pe pământ, iar florile de leac vindecă suferințele oamenilor

O sărbătoare populară celebrată din cele mai vechi timpuri şi-a câştigat dreptul de a figura în calendarul religios-ortodox. Sânzienele, serbate la 24 iunie, sunt fiinţele supranaturale cu puteri magice şi atingere binefăcătoare care au înflăcărat imaginaţia românilor.

 

 

Credinţa păgână a fost imortalizată în literatură, prin opere celebre ale unor scriitori ca Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Cantemir şi alţii. Sânzienele se serbează în preajma solstiţiului de vară din 21 iunie, când Soarele este la cea mai mare distanţă de Ecuator, iar ziua este cea mai lungă. În noaptea de Sânziene, din 23 spre 24 iunie, când cerurile se deschid pentru un moment unic de echilibru al Universului, credincioşii se simt binecuvântaţi. Ei îşi pun toate speranţele în ajutorul Sânzienelor pentru rodul pământului, pentru belşugul casei, pentru sănătatea celor dragi, pentru armonia sufletului şi a vieţii.

 

„Sfânta Zi a lui Ioan”

Sărbătoarea păgână a fost primită de Biserică în calendarul ortodox din timpuri imemoriale. Ea a fost asociată zilei de 24 iunie, când este marcată naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Este sfântul care a venit pe lume cu 6 luni înainte de naşterea lui Iisus Hristos, căruia i se celebrează atât zămislirea, cât şi naşterea şi moartea. Lingviştii sunt de părere că numele de Sânziana vine de la latinescul „Sanctus Dies Iohannis“, care înseamnă „Sfânta Zi a lui Ioan“. Alţii consideră că numele vine de la „Santa Diana“, zeiţă daco-romană. Cert este că Sânziana/Sînziana este singurul nume cu o zi onomastică specială, în afara numelor de sfinţi şi de Florii.

 

Invocată de fecioare

 În calendarul popular ziua de 24 iunie este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară” sau “Drăgaica”, pentru că acum soarele ajunge la apogeu.

Conform specialiştilor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Drăgaica este divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate, sinonimă cu Sânziana. Sânziana sau Drăgaica este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe în timpul dansului nupţial, jocul Drăgaicei. Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri.

 

Împarte rod semănăturilor şi femeilor

În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul divinităţii este îmbrăcată ca o mireasă, cu o rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. “În timpul ceremoniei nupţiale, Drăgaica bagă bob spicului de grâu, împarte rod semănăturilor şi femeilor, înmulţeşte păsările şi animalele, stropeşte cu rouă şi miros plantele de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat”, spun specialiştii în foclor.

 

Vara se întoarce spre iarnă

Dar când i se nesocoteşte ziua, Drăgaica stârneşte vijelii şi vârtejuri, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros.

După dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la Amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros şi puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, se întoarce frunza pe plop, ulm şi tei.

 

Flori sub pernă pentru a-şi visa ursitul

„În ajunul Sânzienelor, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe câmp flori de sânziene şi împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Dacă acestea se agăţau de horn, era semn ca se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coroniţe peste casă, pentru a afla când vor muri. Se credea ca atunci când coroniţa va cădea de pe acoperiş, moartea este aproape. Tot în noaptea de Sânziene, fetele îşi pun sub pernă flori de sânziene pentru a-şi visa ursitul”, a precizat Alina Paul, şef secţie Etnografie Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

 

Religia nu trebuie confundată cu superstiţiile

Reprezentanţii Bisericii atrag atenţia asupra confuziei care se face între sărbătorile păgâne şi cele creştineşti. „Folclorul este o expresie populară a spiritualităţii. Creştinismul a introdus în calendarul Bisericii acele sărbători care au o conotaţie pozitivă. Dar nu trebuie confundate cu religia superstiţiile care se practică în aceste zile. Sărbătorile păgâne au un ideal de adevăr spiritual, dar superstiţiile trebuie separate de credinţă“, este de părere preotul Eugen Tănăsescu.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here