Statul i-a condamnat la moarte! Unul din doi bolnavi de HIV-SIDA din Iași nu beneficiază de medicamente din lipsă de fonduri

Jumătate dintre pacienţii infectaţi cu HIV-SIDA din Iaşi nu au primit nicio şansă la supravieţuire din partea Ministerului Sănătăţii. Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, singurul loc de unde pacienţii îşi pot procura medicamentele, a primit de la începutul anului doar jumătate din bugetul necesar pentru a cumpăra tratamentul care îi ţine în viaţă pe bolnavii cu HIV.

 

Pacienţii cu HIV din Iaşi trec în aceste zile prin a treia criză de medicamente din acest an. Dacă, din lipsa bugetului, Spitalul de Boli Infecţiose Iaşi a rămas vineri fără unul dintre medicamentele din schema de tratament pentru pacienţii cu HIV, marţi au fost epuizate stocurile de alte două medicamente. Pastilele nu pot fi cumpărate de bolnavi din farmacii, ele sunt distribuite la Iaşi numai prin Spitalul de Boli Infecţioase.

 

Managerii instituţiei spun că în primele 5 luni ale anului au primit doar 53% din buget şi încearcă acum să găsească alte soluţii pentru a procura medicamentele. O posibilitate ar fi să ceară de la distribuitorul de medicamente prelungirea termenului de plată de la 90 de zile, cât este acum, la 120 de zile.

 

În Iaşi sunt peste 1.400 de persoane diagnosticate cu HIV.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here