VIDEO. Pășcăneanul care a ucis la Beclean cu TIR-ul trei oameni aflați într-o ambulanță, a fost reținut de polițiști. Procurorii vor solicita arestarea sa preventivă

Sursa: newspascani.com

Șoferul autotrenului care a provocat accidentul mortal de miercuri seara, de la Beclean, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața, a fost reținut de polițiștiși este acuzat de ucidere din culpă. În cursul zilei de joi, urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

 

 Șoferul lucrează la firma Te-Rox Prod Pașcani și era în prima sa cursă.

”Bărbatul de 27 de ani , N.F.C din Paşcani, judeţul Iaşi, conducea pe DN 17 un autotren pe direcţia Bistriţa – Beclean, pe o pasarelă, iar pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens şi a colizionat frontal o ambulanţă, aceasta fiind proiectată în alte trei autovehicule. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto aflat la volanul ambulanţei în vârstă de 55 de ani, precum şi a altor doi pasageri, o minoră de 17 ani şi un minor de 14 ani. Faţă de conducătorul auto al autotrenului se fac cercetări sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă urmând a fi dispusă luarea măsurii reţinerii acestuia”, a declarat Virginia Roșca, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Conducătorul auto al autotrenului a intrat în depășire pe o porțiune de drum în lucru, fără să respecte indicatorul de stop al celui care dirija traficul. Șoferul a depășit o coloană de mașini și a intrat pe unica bandă deschisă circulației, unde din sens opus venea ambulanța. Impactul frontal a fost unul extrem de violent, ambulanța fiind târâtă pe șosea aproape 200 de metri.

 

Echipele de salvare ajunse la fața locului s-au chinuit aproape o oră să scoată toate victimele din ambulanță. Șoferul acesteia, Ioan Munte, a rămas încarcerat și a fost scos în stare critică din mașină, decedând la scurt timp, în ciuda manevrelor de resuscitare ale personalului medical.

 

O tânără de 17 ani, pacient în ambulanță, a decedat și ea înainte să fie transportată cu elicopterul la Târgu-Mureș. Un al treilea pasager în ambulanță, un băiat de 14 ani, a murit și el la câteva ore distanță. Cei doi copii erau transportați cu ambulanța la Bistrița, după ce au fost la dializă la Cluj-Napoca.

 

 

(Sursa: someseanul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here