Preşedintele Traian Băsescu a semnat un decret de decorare a mai multor personalităţi din Republica Moldova

 

 

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, un decret de decorare a mai multor personalităţi din Republica Moldova, informează Administraţia prezidenţială română.
 

Astfel, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la oficializarea limbii române şi a revenirii la alfabetul latin în Republica Moldova, în semn de înaltă preţuire pentru prestigioasa activitate pusă în slujba promovării limbii şi literaturii române, șeful de la Cotroceni a conferit Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Comandor, categoria A „Literatură”, lui Igor Creţu, poet şi traducător, şi Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofiţer, categoria A „Literatură” lui Vasile Romanciuc, poet, autor a numeroase cărţi pentru copii, lui Eugen Lungu, critic literar, redactor-şef al Editurii „Arc” din Chişinău, lui Vlad Pohilă, scriitor, publicist şi traducător, autor de dicţionare şi lucrări de lingvistică, lui Vasile Gârneţ, poet şi prozator, director al revistei „Confort”, lui Mircea V. Ciobanu, poet, dramaturg, redactor-şef al Editurii „Ştiinţa” din Chişinău, şi lui Teo Chiriac, poet şi traducător, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

 

Decorarea a fost făcută la propunerea ambasadorului României în Republica Moldova, Marius Lazurca.

 

 

 

(Sursa: presidency.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here