12 elevi şi un profesor din Vaslui au ajuns la spital după ce unul dintre ei a vrut să-i ducă acasă cu o Dacia Pick-up

 

 

Doisprezece elevi cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani şi un profesor, care participaseră la o activitate în aer liber în judeţul Vaslui, au ajuns la spital cu traumatisme şi fracturi, după ce maşina în care se aflau, condusă de unul din adolescenţi care o luase de la părinţii săi, s-a răsturnat.
 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul a avut loc, sâmbătă seară, pe un drum din apropierea municipiului Huşi.

Astfel, cei 12 elevi şi profesorul lor se întorceau pe jos de la o activitate în aer liber desfăşurată pe un câmp din apropierea municipiului Huşi. În timp ce mergeau pe drum, elevul de 17 ani a văzut maşina tatălui său, o Dacia Pick-up, parcată lângă o parcelă de pământ deţinută de părinţi, astfel că a decis să îşi ducă profesorul şi colegii până în oraş.

 

La un moment dat, pe un sector de drum care făcea legătura între o suprafaţă cu viţă de vie şi o stradă din Huşi, autoturismul condus de adolescent a lovit o piatră, iar cei 11 elevi aflaţi pe platforma din spate a maşinii au fost aruncaţi pe jos, după care autovehiculul s-a răsturnat.

În urma accidentului, cei 12 elevi şi profesorul acestora au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Municipal Huşi, doi dintre aceştia rămânând internaţi.

 

Doi dintre elevi au fost diagnosticaţi cu fractură de piramidă nazală şi fractură de bazin, profesorul, cu fractură de antebraţ, iar ceilalţi adolescenţi au suferit traumatisme sau contuzii.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate dacă sectorul de drum pe care a avut loc evenimentul este deschis circulaţiei publice. În funcţie de cele constatate, se vor desfăşura cercetări şi pentru alte fapte de natură penală”, a declarat duminică  purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

 

Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huşi, în prezenţa poliţiştilor, au recoltat probe biologice de la adolescentul de 17 ani aflat la volanul autoturismului, pentru a se stabili dacă era băut în momentul producerii accidentului.

De asemenea, oamenii legii vor efectua cercetări şi în cazul profesorului.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here