50 DE ANI DE EDUCAŢIE. Activităţi culturale inedite la Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei

În contextul aniversării a jumătate de secol de activitate, perioadă în care în această instituţie de învăţământ s-au pregătit pentru carieră şi viaţă peste 5.000 de tineri, Liceul Tehnologic Haralamb Vasiliu Podu Iloaiei organizează, joi, 5 iunie 2014, o întâlnire între trecut şi prezent, care să celebreze educaţia, adevăratele valori şi relaţiile interumane durabile. 

 

Deschiderea oficială are loc la Liceul Tehnologic Haralamb Vasiliu Podu Iloaiei începând cu ora 9.00.

Momentul emoţionant al întâlnirii absolvenţilor şi al profesorilor cu actualii elevi se va încheia în jurul orei 1000 şi va fi urmat de primirea reprezentanţilor ISJ, ai comunităţii locale şi ai altor parteneri educaţionali.

În intervalul orar 10.15 – 11.00 va fi oficiat un Te Deum, după care reprezentanţi ai şcolii, ai invitaţilor oficiali şi ai elevilor de ieri şi de azi îşi vor împărtăşi impresii, sentimente, amintiri.

Rezultatele deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare vor fi evidenţiate prin premierea a 70 de elevi, care s-au remarcat în acest an şcolar, începând cu ora 12.15.

Evocarea personalităţii prof. dr. ing. Nicolae Cerchez, director fondator al Şcolii Agricole Podu Iloaiei urmată de dezvelirea plăcii aniversare, care marchează cei 50 de ani de activitate sunt programate la ora 13.15.

Expoziţia de lucrări publicate de absolvenţi şi cadre didactice, precum şi revistele şcolii va putea fi admirata după ora 1345.

Activităţile prilejuite de această aniversare se vor încheia în jurul orei 14.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here