La loc comanda. DĂNUŢ PILĂ REVINE LA ŞEFIA DRDP

Fostul şef al Regionalei de Drumuri şi Poduri va fi reinstalat luni în funcţie, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a decis să pună în aplicare o decizie a instanţei. Schimbat cu Ovidiu Laicu după ce USL a venit la putere, Dănuţ Pilă a contestat decizia în instanţă şi a avut câştig de cauză în luna martie.

 

Fotoliul de şef al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, unitate aflată în subordinea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, a fost ocupat înultimele trei luni de doua persoane. Ovidiu Laicu, susţinut de USL, a fost numit la începutul lunii octombrie drept şef la DRDP, dupa ce puterea USL l-a destituit pe Dănuţ Pilă. Acesta din urmă a contestat în instanţă înlocuirea, iar pe 20 martie Tribunalul Iaşi a decis repunerea sa în funcţie.

 

Instanţa a decis ca Pilă să fie reintegrat pe post şi să primească salariul de director de la  data înlocuirii şi până la aplicarea hotărârii judecătoreşti. Consiliul de Administraţie al CNADR a decis vineri, 14 iunie, reîncadrarea lui Dănuţ Pilă ca director regional. „Nu am apelat la executori, am aşteptat să fie respectată decizia instanţei iar acest lucru s-a întâmplat”, a declarat Pilă. Pentru Ovidiu Laicu a fost creată funcţia de director regional adjunct iar atribuţiile celor doi vor fi stabilite săptămâna viitoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here