Cel puțin cinci morți în Ucraina, vineri dimineață. Lupte grele între separatiștii proruși și armată

Cel puţin cinci persoane au murit, vineri, în luptele dintre militarii ucraineni şi insurgenţii proruşi în apropiere de Doneţk, un bastion al separatiştilor din estul Ucrainei, relatează AFP.

 

Luptele au avut loc în apropiere de satul Karlivka, la nord-vest de Doneţk. Patru persoane ucise par a fi separatişti, iar a cincea unul dintre voluntarii care luptă alături de armata ucraineană în est, potrivit unui fotograf al AFP.

 

Aceste atacuri au loc cu 48 de ore înaintea unor alegeri prezidenţiale cruciale pentru viitorul Ucrainei, după şase luni de criză politică ce au adus ţara în pragul unui război civil şi al secesiunii.

 

Agenţia ucraineană UNIAN informează că 20 de separaţişti „au fost anihilaţi“, în timpul unor operaţiuni antiteroriste desfăşurate de trupele ucrainene în ultimele 24 de ore. Forţele loiale Kievului au pierdut doi soldaţi, în cadrul misiunilor, a anunţat Vladislav Seleznev, şeful brigăzilor antiteroriste.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here