Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași a fost reabilitată la standarde europene

Miercuri, a avut loc recepţia lucrărilor de reabilitare a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi. Lucrările au fost realizate cu fonduri ale Băncii Mondiale, în perioada 15 aprilie 2010 – 30 aprilie 2014, valoarea contractului fiind de 27.275.593 lei. În afară de aceşti bani, Consiliul Judeţean Iaşi a alocat fonduri în vederea dotării cu mobilier a întregului spital. De asemenea, tot din fondurile Consiliului Judeţean Iaşi a fost reabilitat şi utilat cu aparatură modernă etajul 6 al spitalului. Suma pentru lucrările efectuate doar la etajul 6 este de aproximativ 250.000 lei.

 

„Clădirea principală a Maternităţii <<Cuza Vodă>>, cea mai mare maternitate din România, a fost reabilitată la standarde europene. Anual aici au loc 6.000 de naşteri şi sunt 6.500 de copii care beneficiază de serviciile spitalului. Este firesc să fie o atenţie mărită din partea administraţiei, fie că vorbim despre cea centrală, fie că vorbim despre Consiliul Judeţean. Pe parcursul ultimilor patru ani au fost efectuate lucruri minunate. Au fost reabilitate primele cinci etaje, iar etajul 6, cel mai preţios, care cuprinde secţia de neonatologie, locul în care ajung copiii care se nasc prematur şi au nevoie de îngrijiri speciale, a fost reabilitat din fondurile Judeţului Iaşi. Cu această ocazie felicit conducerea Maternităţii şi a companiei Conest, companie care lucrează inclusiv la reabilitarea Ambulatoriului de la acelaşi spital”, a declarat Cristian Adomniței, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

 

Domnia sa a a anunţat că doreşte ca Maternitatea să fie extinsă, prin construirea unui nou corp de clădire în curtea spitalului. „Vom construi o clădire nouă, la fel de modernă ca şi actualul spital. Sunt o serie de clădiri anexe, cum ar fi centrala veche sau coşul de fum, care nu mai sunt funcţionale. Pe acestea vrem să le demolăm şi să extindem spitalul pe suprafaţa care va rămâne astfel liberă de sarcină. Corpurile de clădire C1-C5, cele dinspre Teatrul Naţional, sunt monumente istorice şi nu fac obiectul noului proiect”, a mai declarat Cristian Adomniței.

 

Lucrările cuprinse în proiectul finanţat de Banca Mondială

Contractul a prevăzut reabilitarea Corpurilor A şi B (etajele 1-5). Principalele categorii de lucrări au fost:

1. recompartimentare şi igienizare spaţii saloane, săli de naştere individuală, ATI, bloc operator, cabinet;

2. modificarea funcţionalului conform standardelor europene cât şi a cerinţelor beneficiarului local;

3. schimbarea în totalitate a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice;

4. realizarea instalaţiei de ventilare şi climatizare;

5. instalaţii de fluide medicale saloane, săli de naştere, bloc operator, ATI;

6. instalaţii de curenţi slabi – alarmare la incendiu, control acces, supraveghere video, supraveghere medicală, desfumare automată şi mecanică, apelare soră medicală, CATV şi interfon;

7. reabilitare şi consolidare parter Corp B;

8. schimbarea tâmplăriei interioare şi a celei exterioare (speciale pentru zona medicală);

9. schimbarea soluţiei de alimentare cu energie electrică.

 

Lucrări care vor fi executate la Ambulatoriul de Specialitate Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă”

Firma care va realiza lucrările la Ambulatoriul aceluiaşi spital este tot SC Conest SA Iași, oferta câștigătoare fiind de 3,2 milioane de lei, fără TVA, iar durata lucrărilor de maxim 20 de luni. Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,9 milioane lei, din care aproape 7 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile. Acesta va îmbunătăţi accesul femeilor şi nou-născuţilor din întreaga Regiune de Nord-Est la servicii medicale de calitate.

Prin reabilitarea Corpului de Clădire C8 – Monument Istoric se refuncționalizează  și se modernizează clădirea conform normelor de performanță prevăzute de legislația specifică și i se redă stilul specific al începutului de secol XX, pentru a se încadra în mod corespunzător valorii de patrimoniu pe care o are complexul de clădiri Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie „Cuza Vodă” și funcțiunii propuse.

Conform proiectului tehnic se propun următoarele categorii de lucrări de bază:

–        Lucrări de reabilitare structurală;

–        Lucrări de reabilitare arhitecturală;

–        Lucrări de reabilitare a instalaţiilor.

 

 

Finisaje interioare propuse:

–        Se vor reface şapele la interior şi se vor monta pardoseli noi din gresie porţelenată pentru trafic intens, pardoseli acrilice în saloane şi cabinetele de consultaţii;

–        La grupurile sanitare, la duşuri şi la oficiu se vor realiza placaje ceramice cu faianţă;

–        Pe holuri şi circulaţii se vor realiza placaje din lemn, decorative, pentru protecţia finisajelor;

–        Se vor reface tencuielile interioare la pereţi şi tavane, inclusiv gletuirea şi vopsirea cu var lavabil.

 

Finisaje exterioare propuse:

–        Propunerile de reabilitare a faţadei vor avea în vedere refacerea ornamentelor specifice perioadei de execuţie – 1910 şi menţinerea unui aer interbelic;

–        Se propune refacerea acceselor în clădire, atât pietonal, cât şi din punct de vedere al circulaţiei auto, pentru a permite un acces facil, precum şi posibilitatea realizării unei rampe de acces pentru persoanele cu handicap, conform normelor şi normativelor în vigoare.

–        În curtea interioară se va monta o rigolă de captare a apelor pluviale, racordată la sistemul de canalizare al oraşului.

–        Zonele din imediata vecinătate a clădirii vor fi pavate în spiritul epocii şi pe cât posibi, atât împrejmuirea din fier forjat, cât şi stâlpii de iluminat exterior, vor fi păstraţi şi recondiţionaţi.

Accesul pacienţilor în clădire se va realiza prin zona centrală, în spaţiul de primire/recepţie, de unde vor fi îndrumaţi către cabinetele de spacialitate. Pentru circulaţia verticală în clădire, se vor realiza două scări, una în legătură cu accesul principal, pentru pacienţi şi medicii din cadrul ambulatoriului şi alta pentru angajaţii laboratorului, în partea stângă a imobilului. Parterul clădirii va fi ocupat de cabinete pentru consultaţii şi cameră de recoltare probe pentru laborator. Subsolul şi etajul I sunt destinate laboratoarelor, iar etajul 2 este ocupat de vestiarele personalului, şcoala mamei, urmărirea nou-născuţilor şi kinetoterapie. Toate funcţiunile propuse sunt indispensabile funcţionării ambulatoriului de specialitate, care să ofere servicii medicale la standarde moderne.

Suprafaţă construită     =    288,15 mp

Suprafaţă desfăşurată   = 1.117,70 mp

Suprafaţă utilă     =    831,04 mp

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here