38 de ambasadori au luat ȚEAPĂ de la autoritățile române. Au fost invitați la un eveniment care nu a mai avut loc

38 de ambasadori au fost puşi degeaba pe drumuri de autorităţile din Gorj. Diplomaţii au mers până la Târgu Jiu, acolo unde trebuia să aibă loc Forumul economic regional al Olteniei. Dar autorităţile au decis să amâne evenimentul, din cauza campaniei electorale. Nu i-au anunţat, însă, de schimbare şi pe ambasadorii invitaţi la eveniment. Au încercat să se revanşeze faţă de oaspeţi cu un traseu turistic prin judeţ.

 

Niciodată n-au mai fost la Târgu-Jiu atât de mulţi diplomaţi. Trebuia să fie un forum economic, organizat chiar de premierul Victor Ponta. Dar evenimentul nu a mai avut loc.

 

„Primul ministru a făcut diligentele necesare să avem corpul diplomatic aici, ei erau asociați după cum bine știți cu Forumul economic regional Oltenia. Am zis foarte clar, acest forum nu își avea rostul să îl ținem în această perioadă, este lesne de înțeles, e campanie electorală”, a explicat Ion Călinoiu, președintele CJ Gorj.

 

Evenimentul economic s-a amânat, dar nu şi vizita diplomaţilor. Aşa că autorităţile locale s-au gândit să le arate frumuseţile judeţului.

 

„Am aflat despre operele lui Brâncuși la Paris și sunt foarte bucuroasă să ma pot afla aici să admir cu ochiul liber”, a declarat ambasadorul Chinei în România, Huo Yuzhen.

 

„Ei știau că vin într-o vizită, să vadă atracțiile județului Gorj, Forumul economic era în aceeași perioadă când a fost și această vizită. Nu au avut nicio reacție, ați văzut că sunt încântați”, justifică Alin Văcaru, prefectul de Gorj.

 

Chiar dacă planurile de a atrage investitorii în Gorj au fost date peste cap de campania electorală, aleşii locali speră că diplomaţii vor pleca cu impresii bune despre judeţul în care Victor Ponta a fost ales deputat. 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here