Reacţia Moscovei, după ce "România şi-a intensificat retorica antirusească"

 

 

 

Purtătorul de cuvânt al MAE rus, Aleksandr Lukaşevici, a declarat, potrivit Itar-Tass, că în condiţiile intensificării retoricii antiruseşti a autorităţilor române „ar fi nepotrivit să ne aşteptăm ca relaţiile dintre România şi Rusia să continue să se dezvolte în mod constructiv”.
 

„Ca şi cum ar fi la comandă, conducerea României, inclusiv preşedintele, îşi intensifică retorica antirusească. Cele mai recente declaraţii publice jignitoare la adresa preşedintelui Rusiei sunt absolut revoltătoare şi inacceptabile”, a declarat Aleksandr Lukaşevici, în cadrul conferinţei săptămânale de joi. „Cred că este greu să te aştepţi ca relaţiile bilaterale să continue să se dezvolte într-un mod constructiv, în acelaşi spirit şi în acelaşi ritm”, a spus oficialul rus.

Lukaşevici a precizat că MAE rus a cerut explicaţii Bucureştiului după incidentul cu avionului vicepremierului rus Dmitri Rogozin. „Ne-am exprimat protestul nostru ferm. Reprezentanţi ai autorităţilor române au încercat să ofere câteva explicaţii, dar le considerăm absolut neconvingătoare. Astfel de incidente nu contribuie la consolidarea încrederii şi nu ne dau motive să sperăm în relaţii normale, de bună vecinătate între ţările noastre”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

 

La sfârşitul săptămânii trecute, Rogozin a acuzat România că nu i-a permis avionului său, la solicitarea Statelor Unite, să se întoarcă la Moscova prin spaţiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde a participat vineri la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziştilor.

„La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec”, a afirmat vicepremierul rus într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, din Transnistria.

„Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160”, a adăugat Rogozin, subliniind că sancţiunile nu-l vor determina să-şi anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria.

Duminică, preşedintele Traian Băsescu a reacţionat spunând că „la astfel de declaraţii eu nu pot avea decât o singură reacţie. Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii. E o declaraţie lipsită total de respect faţă de un alt stat, faţă de orice altceva ce nu reprezintă Mama Rusia”.

 

Dmitri Rogozin a continuat, luni, pe reţele de socializare Twitter şi Facebook declaraţiile provocatoare la adresa autorităţilor române, răspunzând acestei afirmaţii a preşedintelui român Traian Băsescu privind atacurile la adresa României.

„Mă întreb câte pahare a golit Băsescu pentru a prinde curaj să închidă spaţiul aerian pentru avionul nostru”, a scris Rogozin pe contul său de Twitter. Acelaşi mesaj, care însoţeşte o fotografie a preşedintelui român apare şi pe contul de Facebook al vicepremierului rus.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că vicepremierul rus Dmitri Rogozin are un rol provocator şi este un personaj politic care nu are ce căuta în România, dar declaraţiile sale impuneau o întâlnire a autorităţilor române cu preşedintele Traian Băsescu.

El a declarat că, în lipsa preşedintelui, aflat „în plimbare” cu Elena Udrea la Arad, a gestionat personal situaţia la nivelul ministerelor, conform angajamentelor NATO şi UE ale României, interzicând inclusiv trecerea vicepremierului rus prin spaţiul aerian românesc, întrebându-se însă de ce mai are atunci România un preşedinte dacă este nevoie ca el, ca premier, să îşi asume responsabilităţile de comandant suprem.

„În mod normal, într-o situaţie de acest gen, când vicepremierul Rusiei provoacă România, ar fi trebuit să avem o întâlnire cu preşedintele ţării, comandantul suprem, care era însă cu Udrea, se plimbau prin Arad. Eu am gestionat la nivelul Ministerului de Externe şi al celorlalte ministere exact cum trebuia să procedăm, şi anume respectând angajamentele pe care România le are (…) Am acţionat eu ca şi comandant suprem, dacă el era ocupat cu altceva. Lucrurile puteau degenera, puteam să cerem avioanelor de vânătoare româneşti să ia o decizie. O să iau eu acele decizii când va fi cazul, dar atunci de ce mai avem preşedinte în România ?”, a spus Ponta.

 

După această declaraţie, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, şi-a continuat, pe Twitter şi Facebook declaraţiile provocatoare la adresa oficialilor români, vizându-l pe premierul Victor Ponta, după ce anterior postase un răspuns pentru preşedintele Traian Băsescu.

Vineri, premierul Victor Ponta a declarat că el nu a avut niciun schimb de replici cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin şi că un astfel de schimb de cuvinte a existat între preşedintele Traian Băsescu şi oficialul rus, dar nu la nivel oficial, ci „pe teme alcoolice”.

El a răspuns astfel întrebat de presă dacă a discutat cu secretarul general al NATO, aflat la Bucureşti, şi despre schimbul de replici avut la nivel oficial cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

„Eu nu am avut niciun schimb de replici cu Rogozin, a avut Băsescu şi nu a fost un schimb oficial, a fost un schimb pe teme alcoolice”, a spus Ponta.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here