Mark Zuckerberg, dat în judecată de ziua lui, de un antreprenor imobiliar de origine română

 

 

Mark Zuckerberg, creatorul reţelei de socializare Facebook, a fost dat în judecată miercuri, în ziua în care a împlinit vârsta de 30 de ani, de Mircea Voskerician, un antreprenor imobiliar de origine română care locuieşte în nordul statului California.
 

Potrivit publicaţiei San Jose Mercury News, Mark Zuckerberg a plătit peste 43 de milioane de dolari, în tranzacţii separate, pentru a achiziţiona patru case şi terenuri din jurul proprietăţii sale din Crescent Park, din oraşul californian Palo Alto, la sfârşitul anului 2012 şi în 2013, după ce a aflat că un dezvoltator imobiliar intenţiona să construiască un bloc de locuinţe pe unul dintre loturile din spatele reşedinţei sale.

Însă dezvoltatorul acestui proiect, Mircea Voskerician, spune că miliardarul american, căruia i-a vândut unul dintre loturi, în schimbul promisiunii de a îl ajuta în afacerile sale viitoare, prezentându-l unor oameni bogaţi care ar fi vrut să îşi cumpere locuinţe de lux, nu şi-a respectat promisiunea.

Mircea Voskerician a depus o plângere în justiţie, la începutul lunii mai, la Curtea Superioară din Santa Clara County. Avocatul lui Mark Zuckerberg spune că procesul este „lipsit de integritate”, întrucât miliardarul i-a plătit lui Voskerician 1,7 milioane de dolari pentru proprietatea de pe Hamilton Avenue, aflată în spatele reşedinţei sale.

 

Ambele tabere din acest proces sunt de acord cu ipoteza potrivit căreia Mircea Voskerician făcuse deja o ofertă pentru proprietatea de pe Hamilton Avenue, pe care fostul proprietar al acesteia o acceptase. Voskerician spune că l-a contactat pe Zuckerberg şi i-a propus să îi vândă o parte din acel lot, pentru ca magnatul să îşi creeze astfel o „zonă tampon” mai mare între casa lui şi blocul pe care antreprenorul de origine română urma să îl construiască.

În schimb, Zuckerberg s-a oferit să cumpere drepturile legale pe care Voskerician le deţinea asupra proprietăţii de pe Hamilton Avenue, pentru a putea să achiziţioneze apoi întregul lot în nume propriu. „Zuckerberg a spus vreme de 14 luni că nu doreşte să aibă un şantier de construcţii în spatele casei sale şi i-a spus lui Voskerician că îl va prezenta unor persoane bogate dacă, în schimb, Voskerician îl va ajuta să asigure intimitatea reşedinţei sale”, se afirmă în documentele depuse la tribunal.

 

Deşi dezvoltatorul nu a dorit iniţial să renunţe la acel proiect imobiliar, în cele din urmă a acceptat propunerea miliardarului. Zuckerberg i-a plătit 1,7 milioane de dolari şi, apoi, a cumpărat întregul lot de la proprietarul acestuia cu suma de 4,8 milioane de dolari, potrivit documentelor oficiale, aceeaşi sumă cu care Voskerician se declarase de acord să o plătească. Ulterior, Zuckerberg a cumpărat alte trei loturi din apropiere, la preţuri cuprinse între 10,5 milioane şi 14,5 milioane de dolari fiecare.

Mircea Voskerician spune că drepturile sale legale asupra proprietăţii din Hamilton Avenue valorau mult mai mult de 1,7 milioane de dolari. Un alt dezvoltator imobiliar îi oferise 4,3 milioane de dolari pentru a-i prelua contractul, spune Voskerician, însă el i-a cedat drepturile lui Zuckerberg, făcându-i o reducere, după ce miliardarul californian şi consilierii săi i-au promis că îl vor ajuta să obţină în viitor alte contracte avantajoase.

 

„Zuckerberg şi-a construit afacerea pe baza unor cunoscuţi şi a unor relaţii şi tot ce trebuia să facă erau câteva prezentări, însă l-a înşelat pe clientul meu”, a declarat David Draper, avocatul lui Mircea Voskerician. David Draper a spus că acel acord nu a fost trecut într-un contract scris, însă a fost auzit de mai multe persoane care au asistat la întâlnirea dintre Zuckerberg şi Voskerician.

În schimb, Patrick Gunn, avocatul lui Zuckerberg, a negat această afirmaţie, deşi nu a negat faptul că au avut loc nişte discuţii între cei doi afacerişti. „Descrierea acelei întâlniri, aşa cum apare ea în documentele depuse la tribunal, este imposibil de recunoscut de către clientul meu. Revendicarea în cauză este pur şi simplu lipsită de integritate”, a adăugat el.

Potrivit paginii sale de Facebook, Mircea Voskerician locuieşte în Palo Alto, California. Antreprenorul de origine română este căsătorit cu Eva Voskerician şi a absolvit Liceul Economic Nr. 1 din Bucureşti.

 

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here