Mascații au năvălit în casele celor mai căutați hoți din Franța. Infractori din Iași și Cluj, acuzați de implicare în 200 de furturi, la Paris

Procurorii DIICOT au efectuat percheziţii în Iaşi şi Cluj pentru identificarea unor persoane suspectate de implicarea în aproximativ 200 de furturi în zonele turistice din Paris.

 

 

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Inverstigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), acţiunea a fost demarată urmare a unei solicitări venite din partea omologilor din Franţa.

 

Autorităţile juridice din această ţară investighează o grupare infracţională specializată în furturi de buzunare din zonele turistice ale Parisului, ce ar fi comis aproximativ 200 de furturi prejudiciul total fiind de aproximativ 570.000 de euro.

 

„Din materialul probatoriu administrat de autorităţile judiciare franceze rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada august 2012 – decembrie 2013, membrii grupării, acţionând în diferite zone turistice ale Parisului au săvârşit peste 200 de infracţiuni de furt, profitând de neatenţia victimelor, în special turişti. Membrii grupării, structurată pe mai multe paliere, îşi desfăşurau activitatea infracţională zilnic, într-un mod foarte bine organizat, o singură persoană reuşind să obţină sume de până la 21.500 de euro în doar 15 zile. După comiterea furturilor bunurile şi valorile sustrase erau colectate de liderii grupării şi trimise în România”, au precizat reprezentanţii DIICOT citați de Adevărul.

 

Joi, 15 mai, procurorii au efectuat două percheziţii în municipiul Iaşi şi alte două în judeţul Cluj. De asemenea, au fost puse în aplicare şi două mandare europene de arestare, au mai transmis anchetatorii DIICOT.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here