Corabia cu care Cristofor Columb a pornit în căutarea Lumii Noi, a fost găsită în largul insulei Haiti

Rămăşiţele navei „Santa Maria”, cea mai mare din cele trei ambarcaţiuni cu care navigatorul italo-spaniol Cristofor Columb a pornit în căutarea „Lumii Noi”, au fost descoperite în largul insulei Haiti, în America Centrală.

 

„Toate datele georgrafice, cele topografice marine şi arheologice arată că epava descoperită este Santa Maria a lui Columb”, a declarat coordonatorul expediţiei, Barry Clifford, unul dintre cei mai apreciaţi arheologi americani.

 

„Guvernul din Haiti ne-a fost de mare ajutor. Vom continua colaborarea şi pe parcursul excavării arheologice”, a adăugat Clifford, citat de „The Independent”.

 

Până în prezent, Barry Clifford şi echipa sa au efectuat cercetări ne-invazive ale sitului. O prima expediţie a permis fotografierea epavei, dar echipa nu a reuşit să identifice nava. O nouă serie de scufundări a confirmat că poate fi vorba despre „Santa Maria”. Amprenta lăsată pe fundul mării de navă şi de tunuri indică o navă de dimensiuni similare (aproximativ 30 de metri lungime).

 

Găsirea navei „Santa Maria” a fost posibilă datorită descoperirilor din 2003 ale unor arheologi care indicau, orientativ, posibilul loc în care Columb şi-a construit fortul. Clifford a analizat, ulterior, jurnalul lui Cristofor Columb şi a tras concluzia că, într-adevăr, acolo ar trebui să fie şi epava navei „Santa Maria”.

 

„Santa Maria” a fost construită în Spania. În anul 1492, exploratorul a închiriat această corabie şi a pornit să caute un nou drum spre Asia, descoperind astfel continentul american (1492). După 37 de zile, corabia lui s-a lovit de un recif în nordul insulei Haiti şi a fost abandonată.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here