VIDEO. Reacţia incredibilă a unei femei când îi este scoasă o măsea, fiind „anesteziată” doar prin auto-hipnoză

 

 

Dacă vă este teamă să mergeţi la dentist, atunci curajul acestei femei cu siguranţă o să vă impresioneze. Sharon Waxkirsh, un hipnoterapeut din Londra, a decis să-şi scoată o măsea de minte fără anestezie, folosind doar auto-hipnoza pentru a controla durerea.
 

Deşi medicul stomatolog a trebuit să facă două incizii în gingie pentru a scoate măseaua, femeia spune că nu a simţit nicio durere şi nici nu a sângerat foarte mult.

Sharon spune că a reuşit să intre într-un stare asemeni unei transe, controlând astfel eficient durerea, dar şi sângerarea şi inflamaţia care apar de obicei după o asemenea procedură.

Ea precizează că oricine poate învăţa aceste tehnici de auto-hipnoză, care sunt foarte eficiente şi în cazul altor situaţii, cum este de exemplu la naştere.

Femeia crede că hipnoza este mai bună decât anestezia, pentru că duce la mai puţine cazuri de infecţie şi în plus face să dispară şi durerea de după operaţie.

 


 

Potrivit lui Sharon, fiecare spital ar trebui să aibă un hipnoterapeut, care să le ofere pacienţilor această alternativă. Astfel, autorităţile vor face economie la cheltuieli, iar bolnavii îşi vor reveni mult mai repede.

Prin hipnoză, substanţele din creier care produc teamă sunt controlate, la fel şi durerea, iar organismul este stimulat să se vindece singur, mult mai repede.

Hipnoza poate fi folosită şi pentru operaţii mai complicate, în cazul unor pacienţi, deşi de obicei oamenii au mai mare încredere în această metodă atunci când vine vorba de intervenţii dentare.

Înainte să folosească această metodă pentru ea însăşi, Sharon a însoţit la dentist mai mult clienţi, care şi-au scos dinţi sau şi-au pus plombe fără anestezie.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here