Cunoscut medic ieșean, cercetat de procurori pentru că nu poate justifica 1,6 milioane de lei din averea declarată

Şeful Clinicii de Nefrologie de la Spitalul “Dr. C.I. Parhon” din Iaşi va fi cercetat de procurorii ieşeni după ce inspectorii de integritate au constatat că are o avere de 407.000 de euro pe care nu o poate justifica.

 

 

Agenţia Naţională de Integritate susţine că medicul Adrian Covic deţine averea împreună cu soţia sa, însă că aceasta este cu mult mai mare decât veniturile obţinute de cei doi din sistemul sanitar.

 

 

Astfel, spune ANI, în perioada 2003-2011, Adrian Covic a avut venituri salariale de 3,8 milioane de lei, însă, în acelaşi interval, ar fi obţinut o avere de 5,5 milioane de lei. Diferenţa, de peste 1,6 milioane de lei, nu a putut fi justificată de către familia Covic.

 

„Covic Adrian-Constantin a deţinut, în perioada 20 martie 2003 – 15 aprilie 2006, funcţia de Director general al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, iar, în perioada 15 aprilie 2006 – 20 mai 2012, funcţia de manager. Începând cu data de 21 mai 2012, acesta deţine funcţia de şef al Secţiei Clinice de Nefrologie şi coordonator la Compartiment Medicină Internă în cadrul aceluiaşi spital public”, a menţionat ANI citată de Adevărul.

 

Instituţia a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către familia Covic.

 

„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, au mai transmis inspectorii de integritate.

 

ANI îl mai acuză pe Adrian Covic şi de conflict de interese şi incompatibilitate.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here