Traseul româncei ucise lângă Florenţa, de la mizeria din România, la prostituţia şi drogurile din Italia

 

 

Andreea Cristina Zamfir, 26 de ani, a fost ucisă într-o zonă rău famată de la periferia Florenţei, cel mai probabil de un criminal în serie. Trupul ei a fost găsit agăţat de o barieră, lipit cu bandă adezivă, într-o poziţie asemănătoare crucificării. Născută în Hunedoara, românca a plecat din ţară, din Drobeta Turnu Severin, unde trăia în sărăcie, împreună cu un bărbat şi cei doi copii ai săi. În Italia, a ajuns să se prostitueze pentru a-şi asigura existenţa şi drogurile, de care cel mai probabil devenise dependentă, scrie presa italiană.
 

 

Criminaliştii italieni spun că femeia a fost găsită de un biciclist care trecea prin zona Ugnano, legată cu bandă adezivă de bariera de sub un pod al autostrăzii A1, dezbrăcată şi cu urme de violenţă pe corp. Românca purta doar încălţările şi şosetele şi se afla îngenunchiată şi legată cu braţele larg deschise de barieră, ca şi cum ar fi fost crucificată. Hainele şi obiectele personale i-au fost găsite la aproape un kilometru distanţă.

Autorităţile italiene anchetează doi suspecţi în cazul româncei în vârstă de 26 de ani ucisă la Florenţa, cei doi fiind implicaţi în cazuri similare petrecute în urmă cu câţiva ani, anunţă surse citate de postul public RAI.

 

Unul dintre suspecţi a fost interogat din nou pentru un incident petrecut în martie 2013, când o prostituată italiancă în vârstă de 46 de ani a fost torturată în mod similar, fiind salvată de carabinieri. Un alt bărbat este suspectat pentru un incident produs în 2006, când o prostituată a fost legată cu o coardă şi a fost violată. Bărbatul a fost judecat şi achitat în 2009.

 

Deocamdată, cei doi bărbaţi nu sunt suspectaţi în mod direct de implicare în cazul româncei care a fost omorâtă în cursul nopţii de duminică spre luni la Florenţa.

 

 

Banda adezivă, acelaşi tip cu una utilizată la un spital

 

Anchetatorii au stabilit că banda adezivă cu care a fost legată prostituata româncă înainte de a fi torturată până la moarte este de acelaşi tip cu cea utilizată din 2006 până în martie 2014 la Spitalul universitar Careggi, cel mai mare din regiunea Toscana şi al treilea din Italia. Unitatea medicală are aproximativ 6.000 de angajaţi şi este vizitată zilnic de peste 15.000 de pacienţi şi rude ale acestora.

 

Până acum, cu ajutorul ADN-ului, anchetatorii au identificat trei cazuri similare cu cel al româncei. ADN-ul a fost prelevat de pe banda adezivă cu care victimele au fost legate. Conform anchetatorilor, citaţi de agenţia ANSA, ar fi vorba despre un client al prostituatelor din zona respectivă, care le cerea să practice un anumit tip de joc erotic care implica legarea.

 

Criminaliştii italieni merg pe ipoteza unui violator în serie, pentru că acesta nu este primul caz din această zonă de lângă Florenţa, unde se adună consumatorii de droguri şi prostituatele de cea mai proastă condiţie. Banda adezivă folosită de violator este obiectul care face legătura între şase cazuri de viol şi crimă, printre care şi cel al Andreei Cristina Zamfir, scrie Corriere Fiorentino.

 

Anul trecut, o altă prostituată din zonă a fost găsită legată în acelaşi mod de bariera de sub podul de la Ugnano, însă aceasta a scăpat cu viaţă, ca şi celelalte victime în cazurile cărora modul de operare corespunde.

 

 

 

 

Conform Corriere della Sera, agresorul ar fi fost înarmat cu un baston, pe care l-a folosit pentru a-şi tortura victima. Românca a încercat să se elibereze din legăturile cu bandă adezivă şi a strigat după ajutor, însă fiind noapte, cei din casele din jur fie nu au auzit, fie nu au dat atenţie, pentru că în această zonă extrem de rău famată se întâmplă des tot felul de agresiuni.

 

Legiştii urmează să stabilească oficial dacă românca era vie când agresorul a lăsat-o legată de barieră sau era deja moartă. Este posbil ca femeia, slăbită de la folosirea drogurilor, să fi murit în timpul nopţii, cât a stat legată.

 

 

 

 

 

De la mizeria din Drobeta Turnu Severin, la prostituţia şi drogurile din Florenţa

 

Andreea Cristina Zamfir s-a născut în Hunedoara şi s-a mutat în 2004 la Drobeta Turnu Severin, unde a trăit până în 2010, relatează presa italiană, citând ziarele locale din România.

 

Tânăra ar fi plecat în Italia în urmă cu câteva luni, împreună cu concubinul ei, lăsându-şi cei doi copii, de un an şi de trei ani, în grija părinţilor bărbatului, care locuiesc în cartierul Schela, din Drobeta Turnu Severin, relatează corespondentul local al Adevărul. Părinţii concubinului ei au fost informaţi de poliţişti luni seară, despre moartea tinerei, ei ştiind că Andreea Cristina Zamfir şi fiul lor lucrează într-un restaurant din Florenţa.

 

 

 

Vecinii din blocul unde locuia tânăra spun că existau mereu scandaluri între cei doi şi că bărbatul ar fi bătut-o. Condiţiile în care trăiau cei doi erau mizere, blocul nefiind racordat la apă, gaze sau curent electric.

 

Lângă Florenţa, cel mai probabil Andreea Cristina Zamfir se prostitua pentru a-şi face rost de banii pentru droguri. Faptul că nu avea un peşte a făcut-o o victimă uşoară pentru violatorul în serie, la fel cum s-a întâmplat şi în cazurile precedente, mai scrie presa italiană.

 

 

Violatorul are înclinaţii sado-masochiste şi disfuncţii sexuale

 

Profilerii italieni au stabilit că ucigaşul în serie căruia i-a căzut victimă prostituata româncă Andreea Cristina Zamfir are înclinaţii sado-maso şi disfuncţii sexuale, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

 

Conform surselor citate, profilerii poliţiei italiene au stabilit că bărbatul care a torturat-o până la moarte pe Andreea Cristina Zamfir are înclinaţii de sado-masochiste şi disfuncţii sexuale. Anchetatorii susţin aceste concluzii au fost trase ca urmare a faptului că autorul şi-a crucificat victimele, după care, din cauza problemelor de erecţie, le-a bătut până unele dintre ele au murit.

 

După ce declaraţia unei fete care a scăpat cu viaţă, anul trecut, a fost coroborată cu raportul experţilor, s-a ajuns la concluzia că ucigaşul este un italian cu tenul deschis şi chelie, care are vârsta de aproximativ 50-60 de ani.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here