Ce trebuie să bei pentru a combate insomnia

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

 

 

Două pahare cu suc concentrat de cireşe, consumate seara şi dimineaţa, combat insomnia şi pot ajuta persoanele în vârstă să doarmă o oră mai mult pe zi, au descoperit cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk, citat de Descoperă.
 

Cercetătorii de la Universitatea de stat din Louisiana au descoperit că două pahare de suc concentrat de cireşe pe zi – consumate dimineaţa şi seara -, timp de două săptămâni, au crescut cu aproape 90 de minute durata somnului în rândul persoanelor în vârstă care sufereau de insomnie.

 

Insomnia reprezintă o problemă frecventă de sănătate în rândul persoanelor în vârstă, afectând între 23 şi 24% dintre oamenii cu vârsta de peste 65 de ani.

Această tulburare de sănătate este asociată cu o frecvenţă crescută a durerilor cronice, a hipertensiunii arteriale, a diabetului de tip 2 şi a declinului cognitiv sau a demenţei. Persoanele care suferă de insomnie rareori au altă soluţie decât să recurgă la somnifere, care au însă şi efecte secundare.

 

„Somniferele ar putea fi o soluţie pentru insomniacii mai tineri, dar în cazul persoanelor mai în vârstă, aceste medicamente cresc de patru ori riscul de căzături, ceea ce ar putea duce la fractură de şold şi adesea la moarte prematură„, a declarat Frank L. Greenway, coautorul studiului.

Cercetătorii au rugat un grup de şapte persoane adulte cu vârsta medie de 68 de ani, care sufereau de insomnie, să bea suc concentrat de cireşe de două ori pe zi, timp de două săptămâni. Ulterior, acelaşi grup de persoane a primit o băutură placebo.

 

Cercetătorii au descoperit, în timpul experimentului, că persoanele care au băut sucul concentrat de cireşe dimineaţa şi seara au dormit cu peste o oră mai mult în fiecare noapte (în medie 84 de minute), în comparaţie cu perioada în care au consumat băutura placebo.

Sucul concentrat de cireşe constituie o sursă naturală de melatonină, un hormon care contribuie la reglarea ciclului somn-veghe.

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here