Decizie definitivă. Lotul ASF va fi judecat în stare de arest. Rușanu & Co. rămân după gratii

Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Radu Ruşanu, omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, vor fi judecaţi în stare de arest în dosarul „Carpatica”, în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, a decis Curtea Supremă.

 

 

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, vineri, contestaţiile formulate de Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac, după ce o decizie similară a fost dispusă şi de completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă în fond dosarul „Carpatica”, potrivit Mediafax.

 

Decizia instanţei supreme este definitivă, Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac rămânând în continuare în arest, de unde vor fi duşi la instanţă când va fi judecat dosarul „Carpatica”.

 

În 25 aprilie, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a menţinut măsura arestării preventive luate în cazul lui Ilie Carabulea Ilie, Marian Mîrzac şi Dan Radu Ruşanu, apreciind că aceasta este legală şi temeinică. Totodată, judecătorii au respins ca nefondate cererile celor trei de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Decizia a fost contestată de cei trei la instanţa supremă.

 

În 28 aprilie, instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul „Carpatica” a dispus revocarea măsurii controlului judiciar pentru Radu Mustăţea şi Elena Rusu. Decizia a fost atacată de procurori la ICCJ, care va analiza contestaţia în 6 mai.

 

În dosarul „Carpatica”, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, în stare de arest, pe fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.

 

Acuzaţiile aduse de procurori

Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla în mod indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals, potrivit DNA.

 

Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost deferit justiţiei pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită (două infracţiuni), trafic de influenţă (două infracţiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

 

Dan Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), va fi judecat, în acelaşi dosar, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor (11 infracţiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

 

Grupul infracţional, constituit în mai 2013

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.

 

Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac „au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”, susţin procurorii.

 

Potrivit anchetatorilor, ca intermediar în relaţia dintre Carabulea şi Mîrzac a fost desemnat Radu Mustăţea, membru în consiliul de administraţie al SC Carpatica Asig SA, acesta având rolul de a comunica „rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă”.

 

Gruparea respectivă a fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Ruşanu, preşedintele ASF, precum şi de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chiţoiu şi Moldoveanu Corneliu Silviu, precum şi de Dan Odobescu.

 

La rândul lor, Ina Crudu, Elena Rusu, angajaţi la SC Carpatica Asig SA, precum şi Ioan Dacian Vinereanu au aderat sau au sprijinit gruparea infracţională constituită.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here