Cătălin Moroșanu: „Nici în ring, nici în politică nu iau prizonieri”

E printre cei mai populari ieşeni la ora actuală, iar PDL ştie să exploateze asta. Luptătorul de K1 Cătălin Moroşanu intrigă prin contrastul dintre aspectul de bestie şi discursul de băiat fin, copt la minte. În iunie, Cătălin Moroşan va avea două lupte importante, dar până atunci stă deoparte de ring, până se termină alegerile europarlamentare, unde este candidat PDL. „Este greu de tot să vorbeşti despre ce simţi când iei un KO. Am doar două până acum”. „În trei ani mă las de sport şi mă apuc de afaceri şi de politică la nivel mai mare. Candidez pentru Camera Deputaţilor”.

 

 

Este o diferenţă uriaşă între „Moartea din Carpaţi”, personajul prezent la televiziuni, care îşi promovează prin ton şi comportament imaginea de fiară, şi Cătălin Moroşanu, studentul de 105 kg de la Drept, intrat în Consiliul Judeţean în 2012. „Aceea este pentru spectacol la televizor. În copilărie am fost foarte timid şi încă mai sunt. În realitate sunt un om normal care, din şcoala generală, nu s-a mai bătut în afara ringului”.

 

Eurosport l-a declarat oficial un personaj extrem de popular în România, mai ales după ce a câştigat show-ul de la ProTV „Dansez pentru tine” şi a donat banii câştigaţi. A intrat serios în viaţa politică şi este hotărât să ajungă deputat în 2016.

 

 

La începutul carierei i se spunea Shrek, la fel de fioros, dar la fel de vesel ca şi personajul animat

“Ori eşti bun, ori nu eşti deloc”

 

7EST: – De ce ţii la imaginea asta de dur pe care ţi-ai creat-o?

Cătălina Moroşan: – Imaginea de luptător şi de dur este cea care m-a ajutat să ajung celebru. De nebun, de ăla care-i distruge pe toţi şi asta a avut mare succes la televiziune. Asta a fost ideea, de aceea am creat-o. Mi se pare că a prins foarte bine, dacă nu făceam aşa nu mai stăteam noi acum de vorbă, să-mi iei interviu.

 

– Cei de la Eurosport au spus că eşti o legendă locală şi că eşti cel care nu ia prizonieri în război. Aşa faci în război, nu ţi-e milă de cei pe care-i baţi?

– Aşa este. Nici în ring, nici în politică nu iau prizonieri. Este totul sau nimic. Nu te poţi mulţumi cu puţin. Ori eşti bun, ori nu eşti deloc. Când intru în ring nu mă gândesc că săracul adversar are nu ştiu ce problemă sau îmi place că-i frumuşel. Când intru pe ring mă lupt cu el şi, dacă am ocazia, îi dau KO şi “pa, la revedere”. Dacă îmi dă el KO, asta este. Ghinionul meu.

 

– Nu prea ai luat. Parcă sunt două până acum. Ce simţi, se rupe totul?

– Da, două am luat în carieră. Se stinge lumina pentru câteva secunde, după aceea te trezeşti, îţi revii, vrei să te baţi şi te uiţi pe înregistrare să vezi de unde a venit. Nu-i un lucru uşor să vorbeşti despre un KO. Trebuie să recunosc că m-au ajutat foarte mult cei şase ani de rugby pe care i-am avut înainte de kick-boxing. M-au obişnuit să fiu un foarte bun încasator, duc uşor loviturile pe care le iau. Amândouă sunt sporturi dure, dar încrederea în mine a venit cu adevărat când m-am apucat de kick-boxing. La rugby te mai bazezi pe colegul tău, poate azi nu ai chef să alergi. La K1, dacă nu ai chef astăzi, te duci jos.

 

 

Citește și EROU URBAN: a omorât un golan de cartier și a scăpat nevinovat. Acum cere daune de 800.000 de lei pentru timpul petrecut în pușcărie

 

 

A bătut gărzile lui Mazăre

 

– Auzi indicaţiile de pe margine, m-am uitat pe înregistrări şi mi s-a părut că eşti atent doar la adversar? Cum reuşeşti să te opreşti când îl vezi pe celălalt căzând? Nu-i tentant să-i mai dai?

– În primele zece meciuri nu am auzit nimic de pe margine. Acum, odată cu experienţa, aud orice spune. Doar pe el îl aud, în rest nu aud nimic. Şi am învăţat să mă opresc că nu-i sportiv să-i dai după ce îl vezi adormind. O singură dată am lovit după gong şi m-au descalificat. M-am bătut în Taiwan şi atunci a fost o confuzie de 10 secunde.

 

– Te apropii de 30 de ani, nu ai probleme cu greutatea, nu slăbeşti mai greu?

– Nu mai este ca la 25 de ani, se schimbă organismul. Am avut 110 kg, acum am 105 şi este foarte greu să slăbeşti. Acum durează să dai jos, ai regim alimentar, se schimbă situaţia. Dar nu ai cum să rezişti altfel. În ring mă bat doar cu cai de peste 100 de kilograme. Nu faci faţă dacă eşti mai slab. Ultimul adversar a avut 115 kilograme şi doi metri, eu am avut 105, cu 10 mai puţin, şi cu 18 centimetri în minus. Dar nu mi-e frică doar pentru că-s mai înalţi sau mai bine făcuţi. În ring nu mi-e frică niciodată, deşi ştiu ce-i frica.

Apropo, când m-am apucat de kick-boxing aveam 81 de kilograme. Am avut noroc că am bătut două gărzi de corp de-ale lui Mazăre. I-am luat pe amândoi la încins, unul avea doi metri şi 100 şi ceva de kilograme, dar contează inima. I-am învins pe amândoi şi acolo m-au văzut promotorii. Şi atunci am devenit moldoveanul ăla nebun, care face show. Adevărul este că şi eu mă mir. Am ajuns dintr-un biet studenţaş dintr-un sat de lângă Grajduri, care mergea cu tramvaiul, să mă bat în Tokyo, în Seul şi să stau la masă cu marile legende ale K1. Nici măcar nu visam aşa ceva.

 

 „Moartea din Carpaţi”, un om de show perfect (Foto: shooting cu modelele agenției First Models)

„M-am obişnuit să fiu calm”

 

– Te-ai bătut în afara ringului, s-a dat careva la tine?

– Nu m-am bătut din şcoală. Deşi vin la mine tot felul de indivizi… cum să spun, needucaţi, să nu zic altfel, care mă văd stând la o masă şi trag de mine să mă duc la masa lor să facem o fotografie. Unii o fac destul de agresiv, pun mâna pe mine, vin beţi, îţi dai seama, este greu de suportat. Vin şi-mi zic “Hai, bă, Moroşane să faci o poză cu mine!”. Dar m-am obişnuit să fiu calm, deşi prima reacţie este să-i întreb cum îşi permit să vorbească aşa cu mine. Eram într-un restaurant, cu mai mulţi prieteni, şi a venit cineva la mine şi mi-a zis să mă duc la el la masă să fac o fotografie cu fetele lui. Şi i-am zis foarte politicos că dacă vor o fotografie pot veni la masa noastră, că nu ne deranjează. Şi-mi zice: “Dar ce arogant eşti, nu poţi veni să faci o fotografie cu noi!” Ce poţi să-i mai spui, că ţine de bun simţ.

 

 

Citește și Cum se lucrea
ză la CFR Marfă: 11 tone de motorină s-au „evaporat” de sub nasul lui Anchidin. Gestiunea e nesupravegheată de un an, iar combustibilii se fură în veselie

 

 

„Prima întrebare pe care o primeşti în politică: <mie ce-mi iese?>”

 

– Ai avut timp de şcoală? Ştiu că ai făcut Dreptul.

– Am intrat la Cuza, la stat, în primii doi ani am avut note mari, totul era perfect, dar m-am apucat de kick-boxing şi nu am mai avut la fel de mult timp pentru şcoală. Profesorii de la Cuza nu m-au înţeles şi din anul III m-am transferat la “Petre Andrei”. Am pierdut doi ani, dar nu a fost o problemă. Mă dusesem la Cuza că voiam să ajung avocat, poliţist. Am vrut să mă fac comisar, ăsta era visul meu. Dar acum văd lucrurile mult mai clar şi nu mai vreau acelaşi lucru.

 

 

„Noi, românii, parcă eram leproşi”

 

– De ce-ai intrat în politică dacă apreciezi bunul simţ şi eşti timid? Nu prea te încadrezi în zona partidelor.

– Multă lume mi-a zis asta. Ştii de ce am intrat? Din frustrare. La început de carieră, când nu eram foarte cunoscut, am avut o gală în Italia. La un moment dat am intrat în vestiar, ne-am băgat într-un colţişor să ne schimbăm. Toţi sportivii din jur, când au auzit că vorbim în română, şi-au strâns lucrurile şi au făcut un loc în jurul nostru de parcă eram leproşi. M-am simţit aşa de prost de nu-i adevărat. Nu am uitat asta şi vreau să fac ceva să schimb lucrurile, să demonstrăm că suntem mai tari decât ne cred ei. Am intrat să schimb ceva. Şi am avut ocazia când, pe cădere de imagine, în 2012, PDL mi-a făcut o ofertă. Nu am refuzat până acum o uşă deschisă. La “Dansez pentru tine” am fost, am zis să văd şi cum este politica.

 

 

– Şi ai reuşit să schimbi ceva sau te-a înfrânt sistemul?

– Am doi ani deja şi văd că sistemul este aşa de bine înfipt că până nu mor bolşevicii ăştia nu se întâmplă nimic bun. Sunt foarte dezamăgit, am muncit foarte mult pentru partidul în care sunt şi în care rămân. La Consiliul Judeţean mi-au luat toţi banii de la Comisia de sport, erau 10 miliarde de lei vechi pentru toate sporturile. Şi i-au luat şi i-au dat la Fundaţia Sportul Ieşean pentru fotbal. Îţi dai seama că eu rămân cu buget zero, nici măcar proiecte nu pot face nimic. Sunt foarte frustrat pe tema asta, am vrut să fac ceva şi n-am cu ce. Preşedinţii de cluburi de sport pupă mâna la primar să primească şi ei ceva, iar la sportivi nu ajunge absolut nimic. Asta este prima mea întâlnire cu politica.

Ştii cum este în politică dacă vrei să cooptezi un tânăr? Greu de tot. Prima întrebare pe care ţi-o pune este “mie ce-mi iese dacă intru”? S-a dus entuziasmul care mai era încă prin 2000. Zero mişcări de stradă, zero proteste. Trebuie doar să-i împingi de la spate. Îţi spun eu, că-s pasionat de istorie, toate mişcările de stradă din România s-au făcut cu agitatori. Şi în 2012 tot împinşi de la spate au fost.

 

 În ring, banii se fac cu mult sânge şi sudoare

„Vreau siguranţă financiară. Asta îmi cere soţia”

 

– Şi rămâi la nivelul ăsta sau vrei mai sus?

– Sunt acum candidat la europarlamentare, dar nu cred că sunt şanse aici, iar în 2016 vreau să candidez pentru Camera Deputaţilor, într-un colegiu din Iaşi, şi atunci sunt şanse mari. De altfel, cam în maxim trei ani vreau să-mi termin cariera sportivă. Este cam repede, dar vreau să mă retrag în glorie. Vreau să le împart pe toate cum trebuie. Singura mea nereuşită este o stabilitate financiară mai mare. Vreau o afacere de care să mă ocup şi să ofer siguranţă familiei. Uite, casă mi-am luat, în Galata, nu ne-am mutat încă. Dar anul ăsta ne mutăm, că nu mai vrem să stăm cu chirie. Mi-a spus soţia că dacă nu-i iau casa noastră nu-mi face al doilea copil. Şi eu vreau. Şi vreau siguranţă, că în K1, Doamne Fereşte, ţi-ai rupt piciorul, s-au dus banii, nu mai câştigi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here