Surprize mari în topul celor mai bune școli din județul Iași. Colegiile „Emil Racoviță” și „Mihai Eminescu” merg bară la bară

Conform statisticilor de la Ministerul Educaţiei Naţionale, şcoala cu cei mai buni profesori din Iaşi este Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, iar la polul opus se află Şcoala Gimnazială Crucea, din localitatea Lungani, judeţul Iaşi. Această clasificare a fost făcută în funcţie de diferenţele dintre mediile anuale la clasele V-VIII şi mediile pe care elevii le obţin la examenele naţionale.

 

 

Astfel, prima în topul listei cu cele mai exigente şcoli din Iaşi se află colegiul menţionat mai sus, cu o diferenţă de doar 0,01 puncte. În topul pe ţară, Colegiul „Emil Racoviţă“ se află pe locul 18 din 50 de şcoli. Calculul s-a făcut pentru cei 98 de elevi care au absolvit anul trecut clasa a VIII-a şi au susţinut examenul naţional de „capacitate“. Media mediilor de absolvire a claselor V-VIII este de 9,64, iar media mediilor de la examenul naţional este de 9,65, un pic mai mare, ceea ce înseamnă o bilă albă în plus pentru şcoală.

Pe locul al II-lea se află Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ cu o diferenţă de 0,02 puncte, în condiţiile în care media mediile de absolvire a claselor V-VIII a fost de 9,20 iar media mediilor la examenul final a fost de 9,22. Acest liceu se află de asemenea pe plus, iar în topul pe ţară se află pe locul 19. Calculele au fost făcute pe un număr de 105 elevi, arată Ziarul de Iași.

Pe locul al III-lea se află Liceul de Informatică „Grigore Moisil“, unde media mediilor pe anii de studiu a fost de 9,16, iar media mediilor de la examenul naţional, de 9,17. Diferenţa de 0,01 este cu plus iar în topul pe ţară liceul se află pe locul 20, calculele fiind făcute pentru un număr de 59 de elevi.

Pe locul al IV-lea se află Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“, unde diferenţa a fost de această dată pe minus, adică -0,01, media mediilor de pe anii de studiu fiind 9,60 iar media mediilor de la examen fiind mai mică, de 9,59.  În topul pe ţară, „Negruzzi“ se află pe locul 25, iar calculele s-au făcut pentru un număr de 115 elevi.

Pe locul V se află Colegiul Naţional  cu o diferenţă între medii de -0,07. Astfel, media mediilor pe anii de studiu a fost 9,68, iar media mediilor la examenele naţionale a fost de 9,61. În topul pe ţară, Naţionalul se află pe locul 32 din cele 200 de şcoli de pe lista ministerului.

 

Luate în ordinea mediilor de admitere si mediile la examen, dar şi în funcţie de numărul de elevi ale căror medii s-au calculat, topul nostru cu cele mai bune şcoli se inversează puţin. Pe primul loc  s-ar află Colegiul Naţional, pe locul al II-lea Colegiul „Emil Racoviţă“, pe locul al III-lea Colegiul „Costachi Negruzzi“, pe locul al IV-lea Colegiul „Mihai Eminescu“, iar pe locul V, Colegiul de Informatică.

 

Cele mai slabe școli

 

La capătul opus se află Şcoala Gimnazială din Crucea, comuna Lungani, care se află pe primul loc în judeţ şi pe locul 50 în clasamentul ministerului, topul celor mai puţin exigente şcoli. În concluzie, şcolile cu cele mai mari diferenţe între media de absolvire a şcolii şi media de la examen.

 

Astfel, la Crucea media mediilor pe anii de studiu a celor 8 elevi care au reuşit să termine clasa a VIII-a şi să susţină examenul este de 7,30, în condiţiile în care media mediilor la examenul de sfârşit de ciclu şcolar este de 2,61. Avem aici de-a face cu cea mai mare diferenţă din judeţ, de -4,69 puncte, explică Ziarul de Iași.

Pe locul al II-lea se află Şcoala Gimnazială Rădeni cu o diferenţă de -4,35, media mediilor pe anii de studiu fiind de 8,46, iar media mediilor de la examen fiind de 4,11.

Pe locul al III-lea în topul celor mai puţin exigente şcoli din judeţ se află Şcoala Gimnazială Glodenii Gândului, unde diferenţa este de 4,26 de puncte în minus. Media mediilor de absolvire a fost de 7,92, iar media mediilor de la examen a fost de 3,65.

Următoarea şcoală este Şcoala gimnazială Satu Nou, unde diferenţa este de 4,22 de puncte în minus, cu o medie a mediilor de absolvire de 8,11 şi o medie a mediilor de la examen de 3,88.

Pe locul V se află Şcoala Gimnazială Zmeu, din comuna Lungani, unde s-a înregistrat o diferenţă de 4 puncte în minus cu o medie a mediilor de admitere de 8,02 şi o medie a mediilor de la examen de 4,52.

Din cauza acestor diferenţe, intrarea la liceu s-a făcut cumva în mod incorect, deoarece la calcularea mediei de admitere, media anilor de studiu a avut până anul acesta o pondere de 50%. Pe baza acestor statistici, ministerul a luat hotărârea ca, din vară, pentru elevii de clasa  a VIII-a, să se modifice formula de calcul. Media obţinută la examenul naţional va avea o pondere mai mare, respectiv de 75%, iar media pe ani va fi scăzută cu 25%.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here